Din cuprinsul articolului
Pensie mai mare cu 1.650 lei. Recalcularea pensiilor pentru o anumită categorie de pensionari va aduce o majorare semnificativă, cu suma de 1.650 de lei. Această ajustare va intra în vigoare începând cu data de 1 septembrie.
Este de remarcat că această măsură va conduce la creșteri substanțiale ale pensiilor în ansamblu, cu unele beneficii care se pot dubla, în timp ce altele vor înregistra doar creșteri minore. Totuși, aproximativ 2.000.000 de pensionari nu vor fi afectați de această modificare și își vor menține nivelul actual al pensiei.
Pensionarii care vor beneficia de o majorare de 1.650 de lei au fost selectați pe baza faptului că nu au suferit penalizări la pensie și au ieșit la pensie la vârsta exactă de 65 de ani. De asemenea, contribuția la această creștere semnificativă a pensiilor vine și din numărul impresionant de ani de muncă, respectiv 43 de ani, pe care acești pensionari i-au dedicat activității profesionale.
Este aproape de maximul pe care un român îl poate munci, potrivit legii. Reamintim că vârsta de pensionare este de 65 de ani. Un pensionar poate rămâne în câmpul muncii până la 70 de ani, dacă semnează, anual, un nou contract cu patronul său.
Revenind, la categoria de pensionari care au ieșit la pensie la termen, adică la 65 de ani, aceștia au un punctaj anual de 1,1. Cum punctul de pensie este de 2.054 de lei, asta însemnă că pesionarii vor încasa o pensie de 2.200 de lei.
Pensionarii care au muncit nu mai puțin de 43 de ani vor cumula multe puncte bonus (de stabilitate).
Punctele bonus se dau astfel:
– 0,50 puncte/an, pentru anii 26- 30 în muncă
0,75 puncte/an, pentru anii 31 – 35,
1 punct pe an pentru ce depășesc 35 de ani munciți.
Număr mare de ani munciți
Pensionarii cu 43 de ani de mucă vor avea: 5X 0,5 + 5 X0,75 + 7 X1 = 13,25 de puncte de stabilitate
Ei au și un număr de 37 de puncte contributive.
Puncte total = 13,25 + 37 = 50,25 puncte.
Pensia totală se calculează după formula: Număr total puncte X valoare apunctului de referință de 81 lei.
Pensie brută la recalculare: 50,25 X81 de lei = 4.070 lei.
Se vor lua 10% impozit din ce depășește 2.000 de lei, adică suma de 207 lei.
Acești pensionari vor primi, la recalculare, suma de 3.873 de lei net.
Gala Performerilor în Sănătate este unul dintre evenimentele de amploare pe care revista Capital le…
Înconjurată de mister și teamă, vrăjitoria sau magia neagră a fascinat și a îngrozit culturi…
De data aceasta, meteorologii ANM au avut dreptate și, efectiv, de miercuri seara condițiile meteorologice…
Astrologii nu au vești bune pentru noi, cel puțin în ceea ce privește următoarele zece…
Este perfect normal ca mirosul vaginal să se schimbe în timpul ovulației. Multe femei observă…
Pensionarii din România care beneficiază de un sprijin financiar substanțial, ce constă într-o indemnizație suplimentară…