Categories: Știrile zilei

Data la care vin pensiile în martie. În ce zile le aduce poștașul și când intră pe card. Motivul pentru care vor fi întârzieri

Conform reglementărilor, plata pensiilor pentru luna martie 2024 prin Poșta Română se face în perioada 1-15, la domiciliul pensionarilor. De notat că data de distribuire a pensiilor variază în funcție de opțiunea selectată de către pensionari: fie prin intermediul cardului bancar, fie prin intermediul serviciilor poștale.

Jumătate dintre cei 5 milioane de pensionari ai ţării au decis ca pensia să le fie adusă de poștaș. Acest lucru se întâmplă începând cu data de 2 a fiecărei luni. Doar că în martie avem o situaţie specială, ce va duce la o uşoară întârziere a plăţilor.

Cum data de 2 martie pică într-o sâmbătă, iar 3 martie e duminică, pensiile vor fi aduse de poștaș pe data de 4 martie, luni, cu o întârziere de câteva zile.

Este bine ca pensionarii să știe că dacă nu sunt găsiți acasă, poștașul reține pensia timp de 2 zile la oficiul poștal. Dacă pensionarul nu se prezintă să o ridice, pensia este trimisă înapoi la Casa de pensii.

Așa cum precizează aceeași Casă de pensii, conform calendarului, primele pensii care se dau sunt cele aduse poștaș încă din primele zile ale lunii martie. Și luna aceasta va fi o mică decalare cu plățile care vor începe de luni, 4 martie.

În funcţie de opţiunea pensionarului, drepturile de pensie se achită prin mandat poştal, la domiciliul beneficiarului drepturilor de pensie sau al mandatarului, ori în cont curent sau cont de card la una din băncile cu care Casa Naţională de Pensii Publice a încheiat convenţii pentru plata drepturilor de pensie.

În cazul pensionarilor care au optat pentru ca pensia să fie încărcată pe card, avem următorul caz: În data de 12 a fiecărei luni, dar nu mai târziu de data de 13 a fiecărei luni pensionarii primesc banii pe card.

Când se achită pensiile prin poștă

În intervalul 1 – 15 ale lunii, la domiciliul beneficiarilor.

Când sunt puse în plată drepturile de pensie

Pensiile se plătesc de la data acordării, cu excepţia pensiei anticipate şi a pensiei anticipate parţiale, care se plătesc de la data încetării calităţii de asigurat. Pensia medie și punctul de pensie au crescut de la 1 ianuarie 2024, cu un procent de 13,8%.

Sursă foto: arhiva doctorulzilei.ro

Pensii 2024. Modificare în noua Lege a Pensiilor din cauza unei erori de formulare. Anunțul șefului Casei de Pensii despre a doua recalculare

Modificare în noua Lege a Pensiilor: O eroare de formulare în legea pensiilor va determina modificarea unui articol din noua lege a pensiilor. Șeful Casei de Pensii susține că la articolul 139 din lege a apărut ”o eroare de formulare” îar din această cauză legea va fi modificată pentru a nu risca să scadă pensiile.

”(2) În situația în care, urmare recalculării drepturilor de pensie conform alin. (1), prin valorificarea venitului total lunar realizat, prevăzut la art. 139 alin. (1) din lege, rezultă un cuantum al pensiei mai mic decât cel aflat în plată, se acordă cuantumul și numărul de puncte rezultate în urma recalculării.”, se arată în lege.

Noua Lege a Pensiilor prevede și o a doua recalculare a pensiilor, care va fi mult mai importantă decât recalcularea care se încheie în septembrie 2024.

 

Recent Posts

Testul ce-ți arată care e riscul de deces în următoarele luni. Ne este vorba de „ghicit în cărți”

Testul ce-ți arată care e riscul de deces în următoarele luni. Ne este vorba de…

3 ore ago

Profețiile catastrofale ale lui Nostradamus care se vor împlini până la sfârșitul anului 2024

Michel de Nôtre-Dame, cunoscut sub numele de Nostradamus, și-a publicat lucrarea „Profețiile” în 1555, o…

4 ore ago

Horoscop 22 noiembrie 2024. Dezastru pentru o zodie azi: Posibil eșec

Horoscop 22 noiembrie 2024. ZODIA care are parte de o schimbare. Gemeni: astăzi, s-ar putea…

4 ore ago

Un obicei simplu îmbunătățește sănătatea cognitivă și întinerește creierul

Un obicei simplu îmbunătățește sănătatea cognitivă și întinerește creierul. Timpul ne ajunge din urmă pe…

5 ore ago

Ce se întâmplă dacă faceți baie fierbinte în fiecare zi? Efecte nebănuite

Potrivit unui nou studiu realizat de cercetătorii de la Universitatea Loughborough, publicat în revista Temperature,…

5 ore ago

Zodii lovite de noroc până la final de an. Au șanse uriașe să câștige la LOTO

Astrologii prezic un sfârșit de an încărcat de oportunități pentru un număr restrâns de privilegiați.…

5 ore ago

Citeste si: