Categories: Ştiri sănătate

Pelerinaj Sfânta Parascheva 2023. Sunt așteptați peste 300.000 de credincioși să se închine la racla cu moaștele sfintei, la Iași

Din cuprinsul articolului

Pelerinaj Sfânta Parascheva 2023. Zeci de mii de pelerini sunt deja la Iaşi pentru Sărbătoarea Sfintei Parascheva, ocrotitoarea Moldovei.

Peste 40 de mii de credincioşi au trecut deja prin faţa baldachinului de la Catedrala Mitropolitană şi s-au rugat la racla cu Moaştele Sfintei.

Sâmbătă seara, pelerinii au luat parte la procesiunea Calea Sfinţilor, în care racla cu moaştele Sfintei Cuvioase Parascheva a fost purtată pe străzile din centrul oraşului.

Pelerinaj Sfânta Parascheva 2023

Racla cu moaştele Sfintei Parascheva a fost purtată în procesiune de un sobor de 32 preoţi, conduşi de PS Nichifor Botoşăneanu.

Şi pentru că vremea deja s-a răcit serios, pelerinii primesc un ceai cald, oferit de Mitropolia Moldovei.

„Angajați ai Spitalului, Policlinicii și Fundației Providența, sprijiniți voluntari de membre ale Societății Ortodoxe a Femeilor Române Filiala Iași, de elevi ai Colegiului Național ‘Mihai Eminescu’ din Iași, dar și de alți binevoitori, împart pe toată durata pelerinajului, între 7 și 15 octombrie, fără întrerupere, atât pe timpul zilei, cât și pe timpul nopții, un ceai cald pentru pelerini.

În intervale de câte trei sau patru ore, voluntarii se organizează mai ales pe timpul nopții, când temperaturile sunt mai scăzute, pentru a fi mereu alături de pelerini”, a declarat purtătorul de cuvânt al Arhiepiscopiei Iaşilor, preotul Lucian Apopei, potrivit RADOR.

Potrivit estimărilor jandarmeriei, 300 de mii de credincioşi se vor afla la Iaşi pe durata acestui eveniment considerat cel mai impresionant pelerinaj din Europa Centrală şi de Est care se încheie pe 14 octombrie.

Recent Posts

Screening-uri și teste medicale de care aveți nevoie în funcție de vârstă

Menținerea sănătății prin screening-uri medicale regulate este esențială pentru prevenirea și depistarea timpurie a bolilor.…

6 minute ago

Cele mai bune remedii pentru răceală și gripă care îți stimulează imunitatea. Le poți face singur acasă

Există numeroase remedii eficiente pentru a ameliora simptomele răcelii și gripei. Aceste remedii pot ajuta…

36 de minute ago

Horoscop 22 noiembrie. Avertismente pentru Lei și Gemeni: fără călătorii lungi și fără muncă în exces

Horoscop 22 noiembrie. Zi tensionată pentru Scorpioni și extrem de agitată pentru Berbeci. E momentul…

o oră ago

Testul ce-ți arată care e riscul de deces în următoarele luni. Ne este vorba de „ghicit în cărți”

Testul ce-ți arată care e riscul de deces în următoarele luni. Ne este vorba de…

11 ore ago

Profețiile catastrofale ale lui Nostradamus care se vor împlini până la sfârșitul anului 2024

Michel de Nôtre-Dame, cunoscut sub numele de Nostradamus, și-a publicat lucrarea „Profețiile” în 1555, o…

11 ore ago

Horoscop 22 noiembrie 2024. Dezastru pentru o zodie azi: Posibil eșec

Horoscop 22 noiembrie 2024. ZODIA care are parte de o schimbare. Gemeni: astăzi, s-ar putea…

12 ore ago

Citeste si: