Din cuprinsul articolului
Pelerinaj la Moaștele Sfântului Nicolae. Brâul Maicii Domnului a ajuns la Biserica Sfântul Gheorghe-Nou din Capitală.
În perioada 4-7 decembrie, credincioșii care trec pragul lăcașului de închinare a Bisericii Sfântul Gheorghe-Nou din București se vor putea închina la Cinstitul Brâu al Maicii Domnului de la Mănăstirea Kato Xenia din Grecia.
Pelerinaj la Moaștele Sfântului Nicolae. Brâul Maicii Domnului a ajuns la Biserica Sfântul Gheorghe-Nou din Capitală
Biserica „Sfântul Gheorghe”-Nou din Capitală își va sărbători hramul de iarnă marți, 6 decembrie, când va fi cinstit Sfântul Ierarh Nicolae, Arhiepiscopul Mirelor Lichiei.
Încă din dimineața zilei de duminică, 4 decembrie, oameni din toată țara au venit pentru a se închina la racla cu mâna dreaptă a Sfântului Nicolae, dar și la brâul Maicii Domnului, care a fost adus tocmai din Grecia.
În dimineața zilei de luni vor fi săvârșite Utrenia și Sfânta Liturghie, începând cu ora 8:30, iar de la ora 17:00, Acatistul Sfântului Ierarh Nicolae și Vecernia cu Litie.
Potrivit ziarullumina.ro, marți, 6 decembrie, în ziua hramului, va fi oficiată slujba Utreniei de la ora 8:00, iar de la ora 9:30, Preasfințitul Părinte Varlaam Ploieșteanul, Episcop-vicar patriarhal, va săvârși Sfânta Liturghie arhierească, înconjurat de un sobor de preoți și diaconi. Tot de la ora 17:00 vor fi săvârșite marți Acatistul Maicii Domnului și Vecernia.
Miercuri, 7 decembrie, în ultima zi a manifestărilor prilejuite de hramul de iarnă al parohiei, vor fi săvârșite Utrenia și Sfânta Liturghie, începând cu ora 8:30, iar de la ora 17:00, Acatistul Brâului Maicii Domnului și slujba Vecerniei. Delegația greacă va pleca spre Mănăstirea Kato Xenia cu brâul Maicii Domnului la ora 22:00.
Credincioșii bucureșteni și pelerinii iubitori de sfinți sunt așteptați să aducă cinstire Maicii Domnului și Sfântului Ierarh Nicolae în fiecare din aceste zile, până la ora 22:00.