Pelerinaj în vremea pandemiei! Programul sărbătorii Sfântului Cuvios Dimitrie cel Nou. Patriarhia Română anunță măsuri de prevenție foarte stricte

Pelerinaj în vremea pandemiei! Programul sărbătorii Sfântului Cuvios Dimitrie cel Nou. Patriarhia Română anunță măsuri de prevenție foarte stricte.

Sărbătoarea Sfântului Cuvios Dimitrie cel Nou, Ocrotitorul Bucureştilor, organizată de Arhiepiscopia Bucureștilor în colaborare cu Patriarhia Română, în perioada 21-28 octombrie 2021, se va desfășura și anul acesta în condiţii de maximă rigoare, impuse de restricțiile sanitare cauzate de noul val al pandemiei de Covid 19 din România.

Pelerinaj în vremea pandemiei! Programul sărbătorii Sfântului Cuvios Dimitrie cel Nou

Astfel, participarea la sărbătoarea Sfântului Cuvios Dimitrie cel Nou, Ocrotitorul Bucureştilor (prăznuit în ziua de 27 octombrie), se va desfășura cu respectarea atentă a măsurilor sporite de precauție, ordine și protecție igienico-sanitară impuse de actualele condiții pandemice din municipiul București.

Sfintele Moaște (ale Sfântului Cuvios Dimitrie cel Nou, Ocrotitorul Bucureștilor, ale Sfântului Cuvios Ioan Iacob de la Neamț, ale Sfinților Împărați Constantin și Elena şi ale Sfântului Nectarie de la Eghina) vor fi așezate spre închinare în pridvorul Catedralei Patriarhale în dimineața zilei de joi, 21 octombrie 2021, urmând a fi așezate în Baldachinul Sfinţilor în dimineața zilei de sâmbătă, 23 octombrie 2021.

Sfintele Moaște vor fi aşezate din nou în Catedrala Patriarhală în ziua de joi, 28 octombrie 2021, după închinarea ultimului credincios.

În contextul sever al pandemiei, în care Biserica însăși a desfășurat o intensă campanie de promovare și conştientizare a regulilor igienico-sanitare, subliniind firescul și necesitatea ascultării de sfatul medicilor, pentru organizarea în condiții de reală siguranță a sărbătorii Sfântului Cuvios Dimitrie cel Nou din acest an au fost luate și vor fi respectate mai multe măsuri speciale.

Patriarhia Română anunță măsuri de prevenție foarte stricte

Astfel, pelerinii care vor dori să se închine la Sfintele Moaște, o vor putea face în următoarele condiții:

  • accesul la raclă se va face pe un singur rând de persoane, păstrând distanța de 1,5 m între ele;
  • pe traseul unic de acces vor fi trasate marcaje clare de staționare pentru facilitarea păstrării acestei necesare distanțe;
  • pe marginea traseului unic de acces vor fi amplasate anunțuri cu privire la păstrarea distanței și respectarea strictă a normelor igienico-sanitare;
  • se va crea un flux unic de circulaţie a pelerinilor, cu intrare de la baza Dealului Patriarhiei şi cu ieșire separată, pe strada Patriarhiei spre strada 11 iunie;
  • voluntarii prezenți, care vor purta permanent măști de protecție și mănuși, vor oferi pelerinilor materiale de dezinfectare și măști (dacă nu au);
  • de asemenea, voluntarii vor oferi pelerinilor pachete alimentare (aprox. 20.000) în condiții de maximă igienă: biscuiți/eugenii, apă plată în sticle sigilate. Toate produsele distribuite vor fi însoțite de certificat de conformitate;
  • după închinarea la Sfintele Moaşte, pelerinii care se îndreaptă spre strada 11 iunie vor primi de la voluntarii prezenți agheasmă îmbuteliată în sticle sigilate; pe esplanada din faţa Altarului de vară al Catedralei Patriarhale vor fi marcate locurile pentru pelerinii care vor asista la slujbele oficiate în aer liber.

Ținându-se cont de suprafața disponibilă aici, vor fi instalate 200 de scaune, respectându-se o distanță de 1,5 m între ele; din motive sanitare, raclele cu Moaștele Sfinţilor vor fi acoperite fiecare cu un capac transparent ce va fi dezinfectat permanent;

Programul liturgic al acestor zile de sărbătoare este următorul:

  • În zilele de joi (21 octombrie), vineri (22 octombrie), sâmbătă (23 octombrie) și luni (25 octombrie) 2021, slujbele vor fi oficiate în Catedrala Patriarhală cu un număr de maximum 70 de credincioși;
  • Marți, 26 octombrie 2021, de sărbătoarea Sfântului Mare Mucenic Dimitrie, Izvorâtorul de Mir, de la ora 9.30, se va săvârşi Sfânta Liturghie la Altarul de vară de lângă Catedrala Patriarhală.
  • Miercuri, 27 octombrie 2021, la sărbătoarea Sfântului Cuvios Dimitrie cel Nou, Ocrotitorul Bucureştilor, începând cu ora 9.00, la Altarul de vară de lângă Catedrala Patriarhală va fi săvârșită Sfânta Liturghie arhierească de către Preafericitul Părinte Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, împreună cu un sobor de ierarhi, preoţi şi diaconi.

Pentru a răspunde dorinței credincioşilor români din întreaga ţară şi din afara graniţelor, de a participa duhovniceşte la momentele liturgice ale sărbătorii Sfântului Cuvios Dimitrie cel Nou, Televiziunea și Radioul TRINITAS vor transmite în aceste zile de sărbătoare slujbele religioase de la Catedrala Patriarhală din Bucureşti.

Recent Posts

Beneficiile postului pentru sănătatea fizică și psihică. Ce îmbunătățiri apar în minte și în trup

Beneficiile postului. Postul, o practică veche și profund spirituală, a fost redescoperit recent de știință…

3 minute ago

Screening-uri și teste medicale de care aveți nevoie în funcție de vârstă

Menținerea sănătății prin screening-uri medicale regulate este esențială pentru prevenirea și depistarea timpurie a bolilor.…

33 de minute ago

Cele mai bune remedii pentru răceală și gripă care îți stimulează imunitatea. Le poți face singur acasă

Există numeroase remedii eficiente pentru a ameliora simptomele răcelii și gripei. Aceste remedii pot ajuta…

o oră ago

Horoscop 22 noiembrie. Avertismente pentru Lei și Gemeni: fără călătorii lungi și fără muncă în exces

Horoscop 22 noiembrie. Zi tensionată pentru Scorpioni și extrem de agitată pentru Berbeci. E momentul…

2 ore ago

Testul ce-ți arată care e riscul de deces în următoarele luni. Ne este vorba de „ghicit în cărți”

Testul ce-ți arată care e riscul de deces în următoarele luni. Ne este vorba de…

11 ore ago

Profețiile catastrofale ale lui Nostradamus care se vor împlini până la sfârșitul anului 2024

Michel de Nôtre-Dame, cunoscut sub numele de Nostradamus, și-a publicat lucrarea „Profețiile” în 1555, o…

12 ore ago

Citeste si: