De ceva timp a fost declanșată o campanie dură la adresa Clinicii de pediatrie a Spitalului Clinic Județean de Urgență (SCJU) ”Sf. Apostol Andrei” Constanța.
Mai multe mame au reclamat condiții igienico-sanitare precare, condiții de cazare necorespunzătoare și, mai grav, unele s-au plâns că micuții pacienți sunt neglijați, că au fost zile când nimeni nu a dat pe la unii copii, că nu li s-au administrat tratamente, deși erau în stare gravă. Ba chiar că unii au murit. Cu alte cuvinte, medicii, pentru că doar ei sunt cei care decid atitudinea terapeutică în cazul copiilor bolnavi internați, au fost făcuți criminali. În replică, managerul spitalului, dr. Dănuț Căpățînă, a prezentat, ieri, atât statistica referitoare la mortalitatea infantilă, care este la jumătate din prevederile stabilite printr-un ordin al Ministerului Sănătății, cât și unele cazuri impresionante salvate de către medici, fără niciun fel de interes. Dimpotrivă, în ambele situații prezentate, doctorii au fost cei care au făcut chetă pentru a ajuta pacienții. ”Am asistat la un asalt nejustificat la adresa medicilor, din partea unor televiziuni. Nici măcar nu au avut (medicii – n.r.) posibilitatea să se apere. Oamenii ăștia muncesc de dimineața până seara și au rezultate deosebite. Mă bazez pe cifre, care vor face puțină lumină și vor clarifica unele afirmații fără acoperire. În momentul în care un arhitect își pune o ștampilă și semnează, nimeni nu contestă, în momentul în care un judecător dă o decizie, nimeni nu contestă, iar când un doctor pune un diagnostic contestă toată lumea. Nu este în regulă, nicăieri în lume nu se întâmplă treaba aceasta”, a spus, indignat, managerul.
DREPTUL LA A DOUA OPINIE El nu contestă dreptul pacientului de a cere a doua opinie. ”Este un drept justificat, se întâmplă oriunde în lume, dar de aici și până la a face acuzații nefondate, nesusținute, de către oameni neprofesioniști, care nu lucrează în domeniu, care nu cunosc cazul, care nu cunosc lucruri obiective, pentru că vorbim de medicină modernă, bazată pe dovezi… Nu vorbim de impresia unui doctor vizavi de un caz. La baza oricărui caz sunt analize medicale, sunt investigații, sunt lucruri obiective. Rog populația să fie atentă când face afirmații vizavi de un diagnostic, care este susținut de către medic, iar el răspunde de ceea ce face”, a adăugat dr. Căpățînă. În acest sens, el a precizat că există instituții cum ar fi Colegiul Medicilor sau la nivelul Direcției de Sănătate Publică este o comisie de malpraxis. ”Dacă nu ne convine ceva legat de un act medical, putem să apelăm la aceste instituții. Am auzit discuții că o mână spală pe alta. Dacă nu avem încredere în instituțiile statului, înseamnă că avem probleme grave la nivelul societății”, adaugă managerul. Cât privește acțiunea de renovare a Clinicii, managerul a spus că se va întâlni cu ministrul Sănătății, Nicolae Bănicioiu, dar că el militează pentru o nouă construcție, care va rezolva și problema circuitelor, dar și a capacității, în prezent numărul paturilor fiind insuficient, în contextul în care la SCJU Constanța vin cazuri din tot județul, dar și din județele limitrofe.
Statistici care reflectă adevărata situație
La Clinica de pediatrie, anul trecut, de exemplu, au fost 7.485 de internări și au decedat 15 copii, potrivit SCJU. Rata mortalității este deci de 0,2%. ”Există un ordin al Ministerului Sănătății care clasifică spitalele și în funcție de rata mortalității. Acel ordin prevede ca rata minimă a mortalității într-un spital, cum este SCJU, să fie de 0,5%. Noi suntem la jumătate”, a declarat managerul. De la începtul anului și până ieri au fost 1.084 de internări și două decese, rata mortalității fiind de 0,18%. ”Discutăm pe cifre, nu vreau să mai aud că medicii din Pediatrie nu au grijă de copii, că sunt criminali sau alte acuze. Acesta este unul dintre motivele pentru care am postat pe Facebook un caz al unui copil adus în stare critică, muribund, dar avem zeci. Avea o lună și 2.200 grame la internare, cu suferință de organe, insuficiență renală, insuficiență pulmonară, era un copil muribund, iar astăzi este foarte bine, este sănătos, un copil care va avea o viață normală și care a fost salvat de către medicii din Pediatrie”, a explicat dr. Căpățînă.
Au făcut chetă și l-au salvat
Un alt caz salvat de pediatrii constănțeni este un copil al unei familii din Cuza Vodă, cu situație financiară precară. Medicii, rezidenții și studenții au strâns bani pentru ca cel mic să plece să se opereze pe cord în străinătate, pe baza formularului E112. ”Părinții nu aveau bani nici pentru pașaport, nici pentru transport. Copilul a fost operat anul trecut, este bine. Nu cred că pediatrii merită cuvintele grele care au fost aruncate asupra lor”, spune managerul.
Sursa: telegrafonline.ro.
Înconjurată de mister și teamă, vrăjitoria sau magia neagră a fascinat și a îngrozit culturi…
De data aceasta, meteorologii ANM au avut dreptate și, efectiv, de miercuri seara condițiile meteorologice…
Astrologii nu au vești bune pentru noi, cel puțin în ceea ce privește următoarele zece…
Este perfect normal ca mirosul vaginal să se schimbe în timpul ovulației. Multe femei observă…
Pensionarii din România care beneficiază de un sprijin financiar substanțial, ce constă într-o indemnizație suplimentară…
Anxietatea a devenit o experiență comună pentru mulți dintre noi. Zilnic, ne confruntăm cu factori…