Sari la conținut

Pedeaspsă aspră pentru un infirmier de la Spitalul de Psihiatrie din Sibu care a violat mai multe paciente cu probleme psihice

catuse
Sursa foto: arhiva Doctorul Zilei

Ilie Ciobănescu, un infirmier care lucra la Spitalul de Psihiatrie „Dr. Gheorghe Preda” din Sibiu, a fost condamnat în primă instanță la o pedeapsă de 18 ani și 8 luni de închisoare pentru violarea a patru paciente. Abuzurile s-au desfășurat în perioada iulie-septembrie 2022. Decizia instanței a fost luată de Judecătoria Sibiu, care a contopit pedepsele pentru mai multe infracțiuni de viol, aplicându-i inculpatului pedeapsa cea mai grea de 10 ani de închisoare și adăugând un spor de 1/3 din celelalte pedepse, ajungând astfel la o pedeapsă finală de 18 ani și 8 luni, potrivit presei locale Turnul Sfatului.

Pe lângă închisoare, Ciobănescu a fost obligat să nu se apropie la mai puțin de 100 de metri de fiecare dintre victimele sale timp de trei ani după ispășirea pedepsei. De asemenea, va trebui să plătească fiecărei victime daune morale în valoare de 10.000 de euro.

„Contopește pedepsele de 10 ani închisoare, 9 ani închisoare, 8 ani închisoare şi 9 ani închisoare, aplică inculpatului pedeapsa cea mai grea de 10 ani închisoare, la care va adăuga un spor de 1/3 din celelalte pedepse stabilite, respectiv 8 ani şi 8 luni închisoare (1/3 din un 9 ani închisoare, 8 ani închisoare şi 9 ani închisoare), urmând ca inculpatul să execute pedeapsa rezultantă de 18 ani şi 8 luni închisoare”, se precizează în sentință.

Probele biologice prelevate de la Ciobănescu au fost introduse în Sistemul Național de Date Genetice și Judiciare, care stochează profiluri genetice și date personale ale celor suspectați sau condamnați definitiv.

În 2021, Turnul Sfatului a relatat despre un caz de abuz sexual, în care unul dintre asistenții spitalului era acuzat că a avut relații sexuale cu o pacientă. Conducerea spitalui a declarat atunci că este vorba de o situație izolată.

Matei Ecaterina

Matei Ecaterina are diploma de absolventă a Facultății de Management Economic din cadrul ASE București. Cu o experiență vastă de peste 10 ani în domeniul presei scrise, se distinge prin cunoștințele dobândite și capacitatea de a lucra într-un mediu dinamic și provocator. Ecaterina are o abordare bine fundamentată atât în managementul economic, cât și în comunicare și jurnalism.

Informațiile prezentate în acest website au caracter informativ și nu înlocuiesc diagnosticul medical sau prospectul produselor. Orice decizie privind sănătatea dumneavoastră trebuie luată doar în urma consultării medicului.

Doctorul zilei whatsapp channel