Din cuprinsul articolului
Amară este viața și de medic specialist, nu doar de rezident. Și specialiștii sunt prost plătiți, așa că tot părinții îi ajută.
Violeta Fotache
Doctorul Costel Vlad (40 de ani) medic specialist la Spitalul Marie Curie, din București ne povestește despre viața lui, ca medic rezident. Lucrează în echipa profesorului Gheorghe Burnei de aproape 14 ani. „În ianuarie 2002, am început rezidențiatul. Viața a fost grea. Eu sunt din Videle de Teleorman și vă spun sincer că dacă nu ar fi existat suport de acasă nu aș mai fi fost azi în România!”, ne spune specialistul.
Tragic și pentru specialiști
„Poate că am fost un privilegiat al sorții, pe tot parcursul rezidențiatului m-au susțiut părinții. Eu, ca specialist în România, câștig salariu de la stat de 2.300 de lei, motiv pentru care muncesc destul de mult și în privat, după orele de program la spitalul de stat. Primul copil, o fetiță, a apărut când aveam 38 de ani, ceea ce e foarte târziu. Am fost la specializări în Franța, Elveția, nu pot să cer în România un salariu la acel nivel, dar cred că o familie de medici ar trebui să își permită un credit pentru o locuință corectă, o grădiniță și școală bună pentru copii și un buget pentru perfecționare profesională de 2-3.000 de euro pe an. Nu cred că mă voi muta cu activitatea exclusiv în privat, deoarece majoritatea pacienților care au nevoie de ajutorul nostru nu ăși pot permite să se trateze în sistemul privat și nu ăși vor permite atâta vreme cât asigurările private nu vor funcționa.”, spune dr. Vlad, îngrijorat că, în curând, nu mai are pe mâinile cui să rămână țărișoara asta. „Am colegi care nu și-au dat rezidențiatul în țară, au plecat și nu vor să se întoarcă”, spune specialistul, care a văzut și el în stagiile din străinătate, cum e să fii doctor într-o țară civilizată. Nici o șansă la credite La cei 28 de ani ai săi, Raluca Ghiță este medic rezident în anul 3. De loc, e din Ploiești, dar locuiește în Capitală, să fie aproape de spitalul Marie Curie, unde lucrează, împreună cu ceilalți rezidenți și medici specialiști formați de prof. dr. Gh. Burnei. „Plătesc chirie 250 de euro, din salariul de 1.400 de lei. Casă nu pot cumpăra, fiindcă nu ni se permite să facem credite, deoarece suntem angajați pe perioadă determinată”, ne-a spus dr. Raluca Ghiță. „Noi trebuie să ne perfecționăm continuu, ne trebuie bani de cărți, numai pe un Tratat dai 1.200 de lei”, completează doctorița, care speră să se căsă- torească la anul. Noroc că este un rezident foarte bine pregătit, ca și ceilalți din echipă, și a intrat „tutore” în programul POSDRU/161/2.1/ G/139364, de unde mai reușește să câștige, legal, niște bănuți.
Rezidenții primesc mai puțini bani decât unii asistați social
Doctorul Ștefan Gavriliu este medic specialist în echipa profesorului Burnei, specializată în chirurgie ortopedică pediatrică, în care a intrat încă din 2003, când și-a început rezidențiatul. Are 40 de ani, e din București și locuiește în casa deținută de socrul său. „Am acumulat cunoștințe, ceea ce e foarte important, am participat la operații inovative, în echipă. Am aceeași poveste ca și colegii mei. Financiar mă ajută părinții și socrii. Ei plătesc gazele, lumina, dările către stat, pentru că din salariul meu nu se poate. Iau 2.300 de lei cu tot cu gărzi și fac patru gărzi pe lună.”, spune specialistul Ștefan Gavriliu. El a străbătut un drum lung și anevoios, ca mai toți rezidenții și apoi specialiștii. Totuși a reușit să-și întemeiese o familie. Are trei băieți, unul de 12 ani, unul de 8 și celălalt de doar 4 anișori. Până și asistații social iau mai mult „Medicii rezidenți sunt baza, dar totuși nu au salariul nici cât ajutorul social dat unei anumite categorii de asistați social. Nu se poate așa ceva!”, spune dr. Gavriliu. „Rezidentul de anul 1 ia până într-o mie de lei, apoi crește în fiecare an cu 100-150 de lei. În anul trei ajungi la 1.400 și faci și ore suplimentare și gărzi pe care, ca rezident, nu ți le plătește nimeni”, e indignat specialistul pentru situația tragică, batjocoritoare în care sunt puși tinerii medici. Filiere de favorizare O altă supărare la fel de mare a dr. Gavriliu este cea legată de modul în care se fac angajările, promovările. „Sunt niște filiere. În sistemul de stat, toate ar trebui să fie prin concurs, să nu fie nici conflict de interese. Când colo, te trezești cu mămica, cu tăticul, cu fetița și cu bunicuța. Legea e sfidată de anumite personaje care nu dau doi bani pe ea!”, zice medicul supărat pentru modul în care funcționează lucrurile în țara noastră.
„Cea mai mare problemă cu care mă confrunt e cea a chiriei”
Ecaterina Japie este medic rezident în anul 3, la același spital, și face parte tot din echipa prof. dr. Gheorghe Burnei. Este din Buzău și are 28 de ani. A învățat pe brânci pentru a ajunge să vindece copiii cu probleme de ortopedie. Recunoaște că fără ajutorul părinților săi, care sunt tot medici, nu ar reuși să supraviețuiască în Capitală din salariul pe care îl are ca medic rezident. De viața personală n-are timp „Cea mai mare problemă cu care se confruntă rezidenții este cea a chiriei. Nu mă descurc singură, cu venitul pe care mi-l dă statul român. Mă ajută părinții mei, tot medici. Știu că și ei s-au chinuit la rândul lor, dar măcar ei aveau asigurată cazarea”, a declarat pentru „Doctorul zilei” dr. Ecaterina Japie. Nu e căsătorită, din lipsă de timp. „La cum și cât se lucrează la noi, este destul de greu să îți întemeiezi o familie, mai ales că pe lângă spital mai este și partea de studiu”, mai spune tânăra doctoriță.
