Din cuprinsul articolului
Vaccinarea copiilor cu vârsta 12 – 15 ani ar putea începe de mâine. Care sunt cele mai des întâlnite reacții adverse și care este avertismentul lui Valeriu Gheorghiță.
Agenţia Europeană pentru Medicamente a recomandat vineri autorizarea vaccinului Pfizer pentru copiii cu vârste de 12-15 ani, iar sâmbătă, Valeriu Gheorghiță, șeful campaniei de vaccinare anti-covid, a anunțat că vaccinarea ar putea începe chiar pe 1 iunie.
Medicul a explicat că minorii riscă să facă o formă mai gravă de Covid și că, în unele cazuri, se poate ajunge și la deces. Pentru copiii cu sindromul Down, de exemplu, riscul de deces crește de 10 ori, spune medicul militar.
„Avem copii cunoscuți cu afecțiuni cronice, afecțiuni care îi expun unui risc crescut să facă forme grave de boală și chiar decese. Și aici mă refer la copiii cu afecțiuni neuropsihiatrice. De pildă, sindromul Down crește de 10 ori riscul de deces din cauza maladiei COVID-19.
Obezitatea, bolile cronice renale, bolile cardiovasculare, diabetul zaharat, diabetul de tip I care este întâlnit încă de la vârstă fragedă, sunt afecțiuni care expun acești copii unor riscuri de complicații prin maladia COVID-19”, a declarat Valeriu Gheorghiță.
Șeful campaniei naționale de vaccinare a explicat și care sunt cele mai des întâlnite reacții adverse.
„Reacțiile adverse înregistrate sunt similare cu grupul 16-25, cel mai frecvent s-a înregistrat disconfort la locul de administrare, stare de oboseală, durere de cap, dureri musculare, dureri articulare, dureri articulare și în anumite cazuri febră, frison, dar toate au fost de intensitate ușoară, medie și care au fost pasagere sub tratament simptomatic”, a dezvăluit Valeriu Ghorghiță.
El a precizat că schema de vaccinare este aceeași ca la adulți – două doze la interval de 21 de zile.
„Schema de vaccinare este similară cu a adultului, constă în administrarea a două doze, la interval de 21 de zile. Datele din studiile clinice sunt cât se poate de bune. În sensul în care avem un profil de siguranţă foarte bun, o telerapiditate foarte bună şi o maximă eficacitate. În sensul în care nu au fost înregistrate cazuri de COVID – 19 în grupul copiilor vaccinaţi comparativ cu cei nevaccinaţi.
Ba mai mult decât atât, nivelul anticorpilor a fost semnificativ mai crescut decât în rândul populaţiei adulte vaccinate cu acelaşi tip de vaccin. În perioada următoare vom fi pregătiţi să demarăm această etapă de vaccinare şi cred că este o veste bună în mod deosebit pentru copiii care sunt în evidenţă cu afecţiuni cronice, cu afecţiuni care îi expun unui risc crescut de a face o formă gravă de îmbolnăvire”, a mai spus Gheorghiță.
Pensionarii din România care beneficiază de un sprijin financiar substanțial, ce constă într-o indemnizație suplimentară…
Anxietatea a devenit o experiență comună pentru mulți dintre noi. Zilnic, ne confruntăm cu factori…
Riscurile anesteziei epidurale. Anestezia epidurală este o metodă comună de ameliorare a durerii în timpul…
Zodiile care termină anul în forță. Pe măsură ce anul 2024 se apropie de final,…
În lumea noastră, există oameni care par să sfideze limitele umane, demonstrând abilități și proprietăți…
Beneficiile postului. Postul, o practică veche și profund spirituală, a fost redescoperit recent de știință…