Din cuprinsul articolului
Prof. dr. Pavel Chirilă este doctor în ştiinţe medicale, profesor de Bioetică laică şi creştină, medic primar medicină internă cu supraspecializare în fitoterapie şi homeopatie.
Este preşedintele Asociaţiei Române a Medicilor Fitoterapeuți (ARMF), medic naturist şi autor al mai multor lucrări în domeniu. Pe lângă Centrul Medical Naturalia a reuşit să construiască, cu sprijinul Comisiei Europene şi al unor fundaţii de caritate, aşezământul de tratare a bolnavilor de cancer şi leucemie în fază terminală, Centrul de Îngrijiri Paliative „Sfânta Irina”.
Acesta a prezentat cele 10 reguli de aur pentru a preveni cancerul, în cartea sa, „Prevenirea cancerului”. Conform prof. Pavel Chirilă, toate statisticile mondiale apreciază că circa o treime din bolnavii de cancer fac această boală din cauza unui stil de viaţă şi a unei alimentaţii greşite. În stilul de viaţă, domeniul cel mai important îl reprezentă alimentaţia.
Fumatul este cancerigen prin mai mulţi factori. Printre ei, nicotina, aditivii chimici numiţi sosuri în industria tutunului (în număr de peste 600 care definesc anumite branduri de ţigări) care sunt arşi la 800 de grade celcius şi ingeraţi în ţigări dezvoltă factorii cancerigeni. De asemenea, poloniul radioactiv, pe care tutunul îl absoarbe din sol.
Zahărul alb este al doilea factor oncogen ca frecvenţă în cazurile de cancer. A apărut în 1833 ca un produs de izolare, de rafinare şi impactul metabolic asupra organismului uman a fost enorm pentru că, mii şi mii de ani, fiinţa umană a consumat doar glucide complexe din natură. Adică singurele surse de glucide au fost mierea şi fructele.
Zahărul este un produs izolat şi scos din contextul natural şi din complexul poliglucidic, fapt pentru care organismul se luptă foarte greu cu acest dizaharid, cu acest carbohidrat zaharat. În organismul uman, zahărul crează un dismicrobism intestinal (…), distruge flora microbiană care este bună pentru organism.
Al doilea efect este stimularea insulinei care, la rândul ei, stimulează factor de creştere celulară, o substanţă cancerigenă ce induce mitoze.
În al treilea rând, zahărul creşte nivelul de estogeni în sângele femeii şi o cantitate crescută de estrogeni favorizează instalarea unui cancer în zona genitală la femei. Pe acelaşi principiu ca şi ţigara, îţi trebuie 20-30 de ani să observi consecinţele nefaste ale consumului de zahăr alb.
A doua mare catastofă alimentară, care conţine într-un procent foarte mare amidon (cu efecte similare ca şi consumul de zahăr alb) este făina albă.
Sărurile nitrice care se folosesc pentru stimularea creşterii plantelor, fructelor şi seminţelor, având nucleul nitro, stimulează atât talia plantelor, cât şi greutatea fructelor, a rodului şi a seminţelor.
Celula canceroasă aşa se şi defineşte, ca o creştere anarhică a celulelor unui organ. La ora actuală, există două surse periculoase de săruri nitrice în alimentaţia omului. Cea din pământ, în Europa turnându-se circa 300.000.000 de tone de azotat în pământ, care este în parte fie preluat de plante, fie transportat de apele subteran şi plimbat prin toată Europa şi o parte rămâne în sol.
A doua sursă periculoasă este cantitatea de circa 300 de mg de săruri nitrice pe care o găsim în kilogramul de mezeluri. 60% este carne şi restul sunt săruri nitrice. După 10-20 de ani se atinge pragul în care un cancer se poate declanșa.
Azotaţii, nitraţii şi nitriţii, folosiţi ca stimulenţi pentru plante, au efecte atât asupra plantelor, cât şi a omului. La plante le-a scăzut drastic imunitatea, capacitatea lor de a se apăra de dăunători. Aşa au apărut peste 1000 de formule de insecticide. Acestea sunt remanente şi rămân în plantă sau fruct şi omul le consumă.
Aceste substanţe sunt adăugate în hrană numai şi numai din motive organoleptice, pentru o culoare mai frumoasă sau un un gust mai bun. Cert este că, dacă mergeţi în magazinele din România şi cumpăraţi o băutură din aceea… aşa neagră, dulce…o să vedeţi că este conservată cu Benzoat de Sodiu.
Dacă mergeţi în Viena, Paris, Berlin acelaşi produs este conservat cu Sorbat de Potasiu. Benzoatul de Sodiu este o substanţă care este pusă pe lista neagă în toată Europa şi America. Trebuie să ne dea de gândit de ce corpul românesc poate să consume benzoat de sodiu şi cel american nu.
Pavel Chirilă a atras atenţia că viteza cu care se înmulţeşte acest flagel mondial, cancerul, este uluitoare. În plus, omul nu face decât să îl accelereze şi mai mult prin stilul de viaţă. În urmă cu 40 de ani, incidenţa cancerului era pe locul 10 în patologia generală.În prezent, mortalitatea prin cancer a ajuns pe locul II, după bolile de inimă şi se prevede că în zece ani va ajunge pe primul loc.
Ultima mare fantezie a omului sunt organismele modificate genetic. Este o luptă crâncenă la ora actuală pentru a introduce în toate ţările din lume organisme modificate genetic. A fost o dispută anul trecut în Europa, iar cultivarea pe pământ European nu este permisă. Doar în România vedem pe marginea drumului culturi cu pancarte (vreo 500.000 de ha de pământ) şi… spunem că sunt pentru cercetare.
Abuzul de hormoni în tratamente şi nu numai în tratamente creşte riscul de cancer în sfera genitală a femeilor de două ori şi jumătate. Statisticile arată că, în ultimii 20 de ani s-au consumat în lume peste 20.000 de tone de pilule contraceptive. Şi steriletul este o altă sursă oncogenă, pentru că eliberează hormoni. Fertilizarea in vitro, este un alt mod în care în corp sunt introduse cantităţi imense de hormoni pentru a se prinde sarcina.
Parabenii din antiperspirante blochează transpiraţia toxică care se întoarce în organism şi favorizează instalarea unei tumori.
Potrivit profesorului Paver Chirilă, stresul poate determina apariţia cancerului, dacă îndeplineşte patru condiţii.
În opinia profesorului Pavel Chirilă, dacă se îndeplinesc toate aceste condiţii, există riscul de a apărea un cancer în următoarele 12 luni.
Menținerea sănătății prin screening-uri medicale regulate este esențială pentru prevenirea și depistarea timpurie a bolilor.…
Există numeroase remedii eficiente pentru a ameliora simptomele răcelii și gripei. Aceste remedii pot ajuta…
Horoscop 22 noiembrie. Zi tensionată pentru Scorpioni și extrem de agitată pentru Berbeci. E momentul…
Testul ce-ți arată care e riscul de deces în următoarele luni. Ne este vorba de…
Michel de Nôtre-Dame, cunoscut sub numele de Nostradamus, și-a publicat lucrarea „Profețiile” în 1555, o…
Horoscop 22 noiembrie 2024. ZODIA care are parte de o schimbare. Gemeni: astăzi, s-ar putea…