Din cuprinsul articolului
Patru zodii protejate divin în martie. Această lună vine cu o energie minunată pentru patru dintre cele 12 semne zodiacale. După o perioadă grea și tulbure, pare că, în sfârșit, a ieșit soarele și pe strada lor.
Sunt protejatele dibinității, care le ajută să își ducă la îndeplinire dorințe și planuri mai vechi. Tot ce au de făcut este să aibă încredere în steaua lor norocoasă și să profite la maximum de șansele care li se oferă.
Tocmai pentru că nu au cheltuit niciodată foarte mulți bani pentru bucuriile lor, nativii berbeci vor primi în dar ceva ce și-au dorit dintotdeauna. Acum este momentul să fie răsplătiți pentru tot binele pe care l-au făcut.
Apropiații știu cât de mult efort au depus și că s-au lăsat pe planul doi, astfel că este un moment de răsfăț. De altfel, acesta reprezintă și un mod prin care să-și încarce bateriile și să facă planuri de viitor, potrivit fanatik.ro.
O altă zodie cu protecție divină este Racul. Nativii acestei zodii vor primi o ofertă bănoasă, greu de refuzat, pentru a o ocupa un post de conducere.
Tot ce trebuie să facă este să accepte ideea că responsabilitatea de pe umerii lor este mai mare.
Leul are și el parte de o lună de vis, în care își îndeplinește o dorință arzătoare dintotdeauna. Poate că pleacă într-o vacanță pe care a planificat-o cu mult timp în urmă și începe să vadă viața cu alți ochi. În plus, vor fi surprinși în mod plăcut de partenerul de viață.
Nativii pești vor primi mesajele de care au nevoie, pentru a realiza în sfârșit că se află pe drumul cel bun și că nu trebuie să mai facă schimbări. Mai mult, persoanele care le vor răul par să se îndepărteze de aceștia, ca prin minune.
Este posibil să fie de la energia pozitivă pe care nativii acestei zodii o emană, dar cert este că vor avea parte de multă fericire și noroc în luna care urmează, ajungând în punctul în care și-au dorit mereu.
Testul ce-ți arată care e riscul de deces în următoarele luni. Ne este vorba de…
Michel de Nôtre-Dame, cunoscut sub numele de Nostradamus, și-a publicat lucrarea „Profețiile” în 1555, o…
Horoscop 22 noiembrie 2024. ZODIA care are parte de o schimbare. Gemeni: astăzi, s-ar putea…
Un obicei simplu îmbunătățește sănătatea cognitivă și întinerește creierul. Timpul ne ajunge din urmă pe…
Potrivit unui nou studiu realizat de cercetătorii de la Universitatea Loughborough, publicat în revista Temperature,…
Astrologii prezic un sfârșit de an încărcat de oportunități pentru un număr restrâns de privilegiați.…