Patru plante care combat cancerul

În lupta împotriva cancerului, natura joacă un rol important. Pentru a creşte şansele de vindecare şi pentru a scădea disconfortul, terapiile clasice trebuie combinate cu remediile naturiste.

1. Drăgaica

(Galium mollugo)

Drăgaica este o plantă cu flori frumoase şi parfumate, ce se găseşte cel mai adesea în fâneţele de deal şi de munte din România, dar şi din întreaga Europă. Are flori foarte mici, de culoare alb-gălbuie şi înfloreşte din mai până în septembrie, ceea o face utilă în medicina naturistă pe întreaga perioadă a verii. Datorită saponinelor şi unei enzime foarte valoroase, drăgaica este unică. În vechime, oamenii o considerau o floare magică, deoarece infuzia din această plantă uşura naşterea.
Infuziile de drăgaică sunt recomandate în: afecţiuni ale rinichilor, vezicii urinare şi hidropizie (are efect diuretic), ajutând la eliminarea calculilor renali, a nisipului la vezica urinară, dar îşi dovedesc eficacitatea şi în bolile de ficat, anemie, obezitate, stări de isterie, inflamaţii ale uterului etc.

S-a constatat că miraculoasa plantă are un efect foarte bun ca adjuvant în cancerul oral, mamar, uterin şi laringian. Au fost cazuri în care evoluţia cancerului la sân s-a stopat după ce pacientele diagnosticate cu această teribilă maladie au consumat zilnic doi litri de ceai de drăgaică în amestec cu ceai de coada-şoricelului.
Pentru a obţine infuzia-minune aveţi nevoie de: o linguriţă cu vârf cu plantă şi 250 ml de apă clocotită. Se lasă un minut, se strecoară şi se beau trei-patru căni de ceai zilnic.

2. Limba-boului

(Anchusa officinalis)

Este o plantă care, administrată intern, împiedică proliferarea diferitelor forme de cancer, împiedică sclerozarea ţesuturilor şi apariţia uzurii premature a organismului.

Se recoltează un kilogram şi jumătate de plantă întreagă (rădăcină, tulpină, frunze şi flori) şi, cât este proaspătă, se îndepărtează părţile uscate, se spală rădăcinile, apoi se dă prin maşina de tocat.

Peste această cantitate de plantă se adaugă trei litri de vin roşu natural şi două kilograme şi două sute de grame de miere de salcâm, după care întreaga combinaţie se amestecă foarte bine cu o lingură de lemn.

Se lasă 5-7 zile la macerat într-un recipient bine acoperit, aşezat într-un loc întunecos, după care se filtrează.

Tratamentul se face astfel: în primele cinci zile se ia o linguriţă de preparat cu două ore înainte de fiecare masă, de 3 ori pe zi.

După aceste cinci zile se ia tot câte o linguriţă, dar cu o oră înainte de masă, continuându-se astfel tratamentul, vreme de două luni.

3. Rostopasca
(Chelidonium majus)

Este recomandată pentru vindecarea tuturor formelor de cancer, deoarece are o acţiune extrem de importantă în tratarea acestei maladii: stimulează funcţia hepatică şi drenează ficatul, care este foarte solicitat atunci când tumorile se află în procesul vindecării.

Iată cum se prepară:
Se iau cinci grame de rostopască (tulpini şi frunze) uscată şi mărunţită, se opăresc cu un litru de apă clocotită şi se lasă apoi să stea 12 ore la infuzat.

Vasul trebuie să fie smălţuit, pentru ca infuzia să nu intre deloc în contact cu metale.

Este bine ca rostopască să se pună seara, la ora şase, la infuzat, şi să fie strecurată la şase dimineaţa.

Imediat după strecurare, se pun peste extractul obţinut 200 de grame de miere de salcâm sau polifloră, nu de alt fel, şi se amestecă bine.

Se ia o lingură din acest preparat din oră în oră, de 10-12 ori pe zi, indiferent dacă stomacul este gol sau dacă este imediat după masă.

4. Ulmul
(Ulmus)

Este o specie de arbore larg răspândită la noi, dar prea puţin cunoscută ca valoare terapeutică. Se foloseşte scoarţa culeasă de pe ramurile tinere, care au ca semn distinctiv faptul că frunza se află la bază.

Această scoarţă are efecte detoxifiante şi depurative foarte puternice, fiind utila într-o serie de boli, cum ar fi reumatismul, guta, sclerozarea vaselor de sânge.

De asemenea, scoarţa de ulm este eficientă în tratamentul leucemiei, boală pentru care medicina modernă are prea puţine leacuri. Iată cum se prepară:
Se taie ramurile tinere, cu o grosime de maximum un deget, după care se curăţă de coajă cu ajutorul unui cuţit (cel mai uşor se face această operaţiune primăvara, când scoarţa nu aderă foarte puternic pe tulpină).

Coaja astfel obţinută se usucă şi apoi se face din ea un decoct.

Se iau 2-3 linguriţe de scoarţă uscată mărunţită şi se pun de seara până dimineaţa într-un pahar (200 ml) de apă şi se lasă să macereze până dimineaţa, când se strecoară.

Se pune deoparte maceratul obţinut, iar planta rămasă se fierbe în alte două pahare de apă, vreme de 10 minute, după care se lasă la răcit şi se filtrează.

În final, se combină cele două preparate, iar extractul complet obţinut se bea pe parcursul unei zile.

Tratamentul are cele mai bune efecte dacă preparatul se administrează dimineaţa, în fiecare zi, vreme de minimum două luni.