Sari la conținut

Patru exerciții simple care te scapă de bărbia dublă

Gușa sau bărbia dublă pot apărea la oricine, chiar și la persoanele slabe. Principalele două motive pentru care apar sunt îmbătrânirea și câteva kilograme în plus. Câteva exerciții faciale te pot scăpa însă de insestica problemă:

  1. Ridică bărbia

Stai dreaptă, cu umerii împinși spre spate. Ridică puțin bărbia și presează tare cu limba cerul gurii timp de 10 secunde. Mușchii bărbiei se vor contracta și se vor întări.

  1. Întinde gâtul

Dă capul pe spate cât de mult poți, astfel încât bărbia să fie îndreptată cât mai mult spre cer, fără să forțezi însă și să te doară gâtul sau spatele. Rămâi în această poziție timp de 20 de secunde, apoi adu capul înapoi foarte lent. În timp ce faci acest exercitiu ai grijă să menții spatele perfect drept.

  1. Rotește gâtul

Pune un prospot pe perete, la nivelul ochilor. Apoi pune fruntea pe prosop și privește în jos. Roteste-ți corpul – stânga-dreapta – fără să miști capul de pe prosop. Această mișcare solicită foarte mult mușchii bărbiei.

  1. Mestecă

Mimează mișcările masticației, astfel încât mușchii maxilarului să fie în mișcare. Dacă îți este greu să mimezi mișcarea, pur și simplu, deschide și închide gura până când simți tensiune în maxilar.

În plus, ai grijă la postură. Acumularea de grăsime de sub bărbie este cauzată și de postura greșită. Fie că stai în picioare sau pe scaun, fie că citești o carte sau lucrezi la computer, ai grijă să stai cu spatele drept și să-ți ții bărbia sus.

Informațiile prezentate în acest website au caracter informativ și nu înlocuiesc diagnosticul medical sau prospectul produselor. Orice decizie privind sănătatea dumneavoastră trebuie luată doar în urma consultării medicului.

Doctorul zilei whatsapp channel