Categories: Ştiri sănătate

Patru ani de la Colectiv. Un medic român reproșează autorităților că au închis o secție de arși și au înlocuit-o cu una de chirurgie plastică. ”Pentru asta au găsit fonduri”

La patru ani de la tragedia din Clubul Colectiv, fostul coordonator al Compartimentului de Arşi din cadrul Spitalului Clinic Judeţean Mureş, Adrian Boţan, cere redeschiderea secţiei care a fost închisă pentru că nu mai îndeplinea condiţiile de funcţionare, după modificarea legislaţiei în domeniu.

Acolo erau trataţi, anual, 120 de pacienţi cu arsuri, iar, în lipsa acestui compartiment, bolnavii au mult mai puţine şanse să fie ajutaţi la timp.
Medicul primar chirurgie plastică și reparatorie Adrian Boțan, cu o experiență de peste trei decenii, reproșează autorităților că, sub pretextul legislației introduse după tragedia de la Colectiv, au închis compartimentul de arși din Târgu Mureș pentru a face loc unui compartiment de chirurgie plastică și microchirurgie reconstructivă în care pacienții cu arsuri nu au ce căuta. Pentru dotarea acestuia, s-au găsit fonduri – spune medicul Adrian Boțan.
Adrian Boţan: ”Mesajul meu este să fim lăsaţi să ne facem meseria aşa cum ne-am făcut-o și până acum. Arşii nu au nevoie de cine știe ce dotare. Eventual, un monitor ca să-i urmărești tensiunea, pulsul și niște saloane curate. Condițiile pe care le avem noi în momentul de față putem să îngrijim aceste arsuri, până în 20%, zic eu. Aceste  centre puține care sunt în România și care, oarecum, corespund din punct de vedere al standardelor, sunt puține și sunt supraaglomerate.”
Pacienții tratați la Târgu Mureș cu succes deplâng și ei închiderea compartimentului:
-: A fost un accident de muncă. Am fost arsă prin flacără. Două luni am stat în spital, dar esențialul e că, după un an de zile, am reușit să mișc iarăși mâinile, să pot să lucrez. Ambele mâini îmi erau arse în totalitate.
-: Am avut un accident de muncă cu sodă caustică. Am ajuns prima dată la spital la Reghin, după aceea la SMURD; după câteva ore bune, la domnul doctor care m-a îngrijit foarte bine, pentru că, datorită dânsului, am mâna… Așa zic eu.

Recent Posts

Aceste zodii intră în cea mai puternică perioadă a vieții lor în 2025

Ar fi frumos dacă viața ar curge mereu ca laptele și mierea, dar din păcate…

21 de minute ago

Spitalul de Recuperare Medicală `Sfântul Sava` – premiat de Capital Top 100 Performeri în Sănătate

La cea de-a doua ediție, gala Capital Performers în Sănătate a acordat aseară un premiu…

30 de minute ago

Simptome ale demenței care apar în viața de zi cu zi. Mulți le ignoră până e prea târziu

Deși pierderea memoriei reprezintă deseori un prim semn al maladiei, demența se mai poate manifesta…

50 de minute ago

Predicția din 1995 a lui Bill Gates care s-a adeverit: de ce nimeni nu a luat-o în serios

În 1995, când Microsoft era încă o companie emergentă, co-fondatorul acesteia, Bill Gates, a participat…

o oră ago

Pacient cu cancer intestinal: ‘Am crezut că am un hemoroid’

Când a fost diagnosticat, Joshua Sanchez suferea de cancer intestinal în stadiul patru. "La început,…

2 ore ago

Excelența în medicină, premiată la Gala Capital. Prof. Dr. Vladimir Ciurea, lider și vizionar în neurochirurgia pediatrică

Ajunsă la cea de-a doua ediție, Gala Capital Performers în Sănătate reprezintă un eveniment la…

2 ore ago

Citeste si: