Din cuprinsul articolului
Patriarhul Daniel a confirmat că s-a vaccinat împotriva virusului SARS-CoV-2. Cu toate acestea, liderul Bisericii Ortodoxe Române nu dorește să menționeze ce tip de vaccin a ales, susținând că aceasta este o informație confidențială.
Poziția Bisericii Ortodoxe Române a fost favorabilă în privința vaccinării, încă de la debutul campaniei de imunizare anti-COVID.
De asemenea, reprezentanții Bisericii Ortodoxe Române i-au sfătuit pe oameni, în repetate rânduri, să respecte măsurile anti-COVID în vigoare și regulile de igienă și prevenire.
Patriarhul Daniel confirmă că s-a vaccinat anti-COVID
Patriarhul Daniel a confirmat astăzi că s-a vaccinat împotriva COVID-19, potrivit RADOR.
Întrebat de jurnaliști cu ce ser s-a imunizat, liderul Bisericii Ortodoxe Române a declarat, la ieșirea de la ședința solemnă din Parlament dedicată Zilei Naționale, că aceste informații sunt confidențiale.
La rândul său, purtătorul de cuvânt al Patriarhiei, Vasile Bănescu, a transmis într-un comunicat că este deja bine cunoscută poziția favorabilă a Bisericii Ortodoxe Române față de vaccinarea în sine, ca act medical profilactic și benevol.
Patriarhul Daniel le-a cerut în repetate rânduri credincioșilor să respecte măsurile de protecție sanitară și să asculte îndemnurile medicilor, fără a face până acum vreo referire concretă la vaccinare.
Încep pregătirile pentru un eventual nou val al pandemiei
Numărul cazurilor noi de COVID a crescut din nou şi a ajuns la peste 2.700 confirmate în 24 de ore, însă rămâne mai mic faţă de acum o săptămână.
În spitale sunt acum aproape 10.100 de pacienţi, iar la Terapie Intensivă s-a coborât sub pragul de o 1.500, pentru prima dată de la începutul lunii octombrie.
Numărul deceselor rămâne însă ridicat – aproape 250 în 24 de ore, plus alte 30 mai vechi.
Ministrul interimar al sănătăţii, Cseke Attila, a cerut ieri direcţiilor de sănătate publică din întreaga ţară ca într-o săptămână să pună la punct planuri pentru a face faţă unui eventual val al cincilea al epidemiei.
Amploarea acestuia depinde de varianta de coronavirus care va fi atunci în circulaţie, atrage atenţia Mihaly Imre, cercetător la Universitatea de Medicină şi Farmacie din Târgu Mureş.
„Există un mare pericol să vină cu o altă variantă, cu un virus care deja s-a modificat, are alte caracteristici şi atunci, într-adevăr, am putea să avem surpriza să avem din nou un val destul de important, pentru că suntem doar 45% vaccinaţi cu doze complete până în momentul de față”, a explicat Imre Mihaly.