Categories: Ştiri sănătate

Patriarhul Daniel, mesaj de Ziua Mondială a bolnavului: Sănătatea – dar de la Dumnezeu

Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, Daniel, a transmis un mesaj de Ziua Mondială a bolnavului, un prilej de a cugeta mai profund asupra sănătăţii, bolilor, suferinţelor şi însănătoşirii.

Patriarhul spune că clerul şi credincioşii Bisericii înţelegâ această zi ca pe o chemare la solidaritate spirituală şi socială cu persoanele aflate în suferinţă, prin rugăciune şi fapte de milostenie materială şi spirituală.

2024 – Anul omagial al pastoraţiei şi îngrijirii bolnavilor

PFP Daniel reaminteşte că Patriarhia Română, prin Hotărârea de Sinod nr. 497 din data de 10 februarie 2023, a proclamat anul 2024 ca Anul omagial al pastoraţiei şi îngrijirii bolnavilor, avându-se în vedere necesitatea unei intensificări a îngrijirii celor aflaţi în suferinţă sufletească şi trupească.

„Considerăm că, pe lângă îngrijirea medicală corespunzătoare, optimă, bolnavul are nevoie şi de o mângâiere sufletească pe măsură, care nu poate fi înlocuită de niciun tratament medical. Sprijinul emoţional, compasiunea, înţelegerea şi comunicarea eficientă între bolnav, familia acestuia şi personalul medical sunt condiţii esenţiale pentru vindecarea celor suferinzi. Ceea ce astăzi oferă tot mai puţin familia şi instituţiile statului trebuie să dăruiască slujitorii Bisericii, deoarece vindecarea sufletului facilitează vindecarea trupului.

Într-o lume în care omul se închide tot mai mult în propria lui individualitate, văzându-se doar pe el şi nevoile lui, Biserica se roagă pentru întreaga umanitate şi, în mod deosebit, pentru cei ce suferă.

Sănătatea şi starea de bine a omului includ sănătatea fizică, mentală şi calitatea vieţii. Poluarea mediului ambiant, dar şi numeroşi factori fizici şi materiali negativi influenţează sănătatea”, transmite Patriarhul, potrivit Agerpres.

24.000 litri de sânge, colectaţi de la 50.000 de donatori

Sănătatea trupească şi sănătatea sufletească sunt daruri ale lui Dumnezeu, care trebuie păzite şi îngrijite, în mod deosebit, preoţii de caritate din spitale, care conlucrează armonios cu medicii şi cu personalul medical, fiind foarte apreciaţi astăzi, se arată în mesaj.

Sursa foto: arhiva Doctorul Zilei

„Din cele 884 de servicii sociale şi medicale ale Bisericii Ortodoxe Române, 90 dintre acestea sunt destinate bolnavilor, fiind îngrijiţi constant un număr de 39.439 pacienţi.

În ceea ce priveşte caravana medicală „Sănătate pentru sate”, voluntarii Paraclisului Catedralei Mântuirii Neamului au realizat în perioada 2015-2023, un număr de 114 deplasări, având 13.474 beneficiari, iar prin componenta de prevenţie şi educaţie pentru sănătate, au fost realizate 74 deplasări, având 16.171 beneficiari.

Din anul 2013 şi până în prezent, prin Campania „Donează Sânge, Salvează o Viaţă!”, derulată în eparhiile din cuprinsul Patriarhiei Române în 44 de ediţii, au fost colectaţi peste 24.000 litri de sânge, de la un număr de peste 50.000 de donatori fideli”, reaminteşte PF Daniel.

Protocol între Patriarhie şi Ministerul Sănătăţii

Totodată, se reiterează că în cursul anilor precedenţi au fost semnate de către Patriarhia Română Protocolul de colaborare cu Ministerul Sănătăţii privind desfăşurarea activităţilor de asistenţă religioasă creştin-ortodoxă în unităţile sanitare subordonate Ministerului Sănătăţii şi Acordul-cadru cu Asociaţia „Salute Donna” a Institutului Naţional de Tumori din Milano, Italia, realizat ca urmare a parteneriatului dintre Patriarhie şi Institutul Oncologic „Prof. Dr. Alexandru Trestioreanu” din Bucureşti.

„În concluzie, să nu uităm, aşadar, că sănătatea este un dar de la Dumnezeu, iar acest dar trebuie păzit, îngrijit şi sfinţit. Dacă l-am pierdut, trebuie să-l căutăm cu multă credinţă şi speranţă, rugându-ne lui Dumnezeu, Maicii Domnului şi Sfinţilor tămăduitori fără de arginţi să ne vindece sufletul de păcate şi trupul de boli, spre slava Preasfintei Treimi şi a noastră mântuire”, se mai arată în mesajul Patriarhului Bisericii Ortodoxe Române.

Recent Posts

Testul ce-ți arată care e riscul de deces în următoarele luni. Ne este vorba de „ghicit în cărți”

Testul ce-ți arată care e riscul de deces în următoarele luni. Ne este vorba de…

5 ore ago

Profețiile catastrofale ale lui Nostradamus care se vor împlini până la sfârșitul anului 2024

Michel de Nôtre-Dame, cunoscut sub numele de Nostradamus, și-a publicat lucrarea „Profețiile” în 1555, o…

6 ore ago

Horoscop 22 noiembrie 2024. Dezastru pentru o zodie azi: Posibil eșec

Horoscop 22 noiembrie 2024. ZODIA care are parte de o schimbare. Gemeni: astăzi, s-ar putea…

6 ore ago

Un obicei simplu îmbunătățește sănătatea cognitivă și întinerește creierul

Un obicei simplu îmbunătățește sănătatea cognitivă și întinerește creierul. Timpul ne ajunge din urmă pe…

6 ore ago

Ce se întâmplă dacă faceți baie fierbinte în fiecare zi? Efecte nebănuite

Potrivit unui nou studiu realizat de cercetătorii de la Universitatea Loughborough, publicat în revista Temperature,…

7 ore ago

Zodii lovite de noroc până la final de an. Au șanse uriașe să câștige la LOTO

Astrologii prezic un sfârșit de an încărcat de oportunități pentru un număr restrâns de privilegiați.…

7 ore ago

Citeste si: