Categories: Stil de viaţă

Pastila-minune care taie pofta de mâncare și topește kilogramele în plus

Visul cercetătorilor de a crea o pastilă care „distruge” apetitul şi care ar putea fi utilizată în lupta contra obezităţii este pe cale să devină realitate, după descoperirea unei molecule în fibrele vegetale, care anulează pofta de alimente nesănătoase.

Acea moleculă, acetat, se găseşte în fibrele dietetice şi ar putea să îi ajute pe oameni să lupte eficient contra kilogramelor în plus şi, astfel, să slăbească.

Cantităţi mari de acetaţi sunt eliberate în organism atunci când verdeţuri şi legume sunt digerate de bacterii la nivelul colonului. Acetaţii transmit un semnal creierului spunându-i că persoana în cauză trebuie să se oprească din mâncat.

Studiul sugerează faptul că obezitatea a devenit o epidemie în ultimele decenii din cauza faptului că oamenii au înlocuit dieta sănătoasă din trecut cu alimente procesate, care conţin puţini acetaţi.

Studiul, publicat în revista Nature Communications, confirmă beneficiile pentru sănătate aduse de fibre, iar oamenii de ştiinţă spun că acestea pot fi utilizate în tratamentele administrate persoanelor care vor să slăbească.

Gary Frost, profesor la Imperial College London, a spus: „Principala provocare constă în a dezvolta o metodă care să livreze cantitatea necesară de acetaţi pentru a suprima apetitul, însă într-o formă care să fie acceptabilă şi sigură pentru oameni”.

„Acetatul este activ doar pentru o scurtă perioadă în organism, aşadar, dacă ne vom concentra pe un produs bazat pe acetat pur va trebui să găsim o metodă pentru a-l picura în organism, pentru a fi eliberat lent în intestin. O altă opţiune ar fi să ne concentrăm pe fibre şi să le manipulăm pentru a le face să producă mai mult acetat decât în cazurile obişnuite. Astfel, vom avea nevoie de mai puţine fibre şi vom obţine acelaşi efect – este o opţiune mai confortabilă decât să mărim cantitatea de fibre din dietă”, a spus acelaşi cercetător.

Studiul a analizat efectele unui tip de fibre dietetice, denumite inulină, ce pot fi extrase din cicoare şi sfeclă de zahăr şi care sunt adăugate în batoanele de cereale. Experimentele realizate pe şoareci au arătat că aceia care au primit o dietă bogată în grăsimi, suplimentată cu inulină, au mâncat mai puţin şi s-au îngrăşat mai puţin decât cei care au primit o dietă bogată în grăsimi dar nu au primit inulină.

Recent Posts

Acest mineral trebuie consumat pentru combaterea demenței. Nu trebuie să lipsească din aportul zilnic!

În conformitate cu US National Library of Medicine, Medline Plus, demența este o afecțiune care…

12 minute ago

Capital Top 100 Performeri din Sănătate. Companiile și oamenii valoroși din sistemul sanitar din România

Gala Performerilor în Sănătate este unul dintre evenimentele de amploare pe care revista Capital le…

22 de minute ago

Cum să îți dai seama dacă ți s-au făcut vrăji: 3 semne de avertizare

Înconjurată de mister și teamă, vrăjitoria sau magia neagră a fascinat și a îngrozit culturi…

41 de minute ago

Vine URGIA în România. Vremea o ia razna în zilele următoare! Prognoza ANM modificată

De data aceasta, meteorologii ANM au avut dreptate și, efectiv, de miercuri seara condițiile meteorologice…

o oră ago

E dezastru pentru ele! 3 zodii vor face o greșeală teribilă până la sfârșitul lunii noiembrie 2024

Astrologii nu au vești bune pentru noi, cel puțin în ceea ce privește următoarele zece…

2 ore ago

Cele mai bune remedii naturale pentru a scăpa de mirosul vaginal neplăcut

Este perfect normal ca mirosul vaginal să se schimbe în timpul ovulației. Multe femei observă…

2 ore ago

Citeste si: