Din cuprinsul articolului
Pastila anti-covid. Se administrează doar persoanelor deja infectate.
Pe lângă vaccinurile anti-covid, oamenii de știință încearcă să găsească noi modalități de oprire a răspândirii COVID-19. Cercetătorii de la Universitatea din Graz, Austria, vor să creeze o pastilă care să inactiveze coronavirusurile din cavitatea bucală.
Este vorba de o tabletă care va putea fi administrată persoanelor deja infectate și care îi va împiedica să transmită mai departe virusul SARS-CoV-2. Persoana infectată nu va mai putea astfel să îi contamineze pe alții.
Pastila care se dizolvă în gură are la bază un principiu cunoscut, deja utilizat în tratamentul anti-coagulant. Modul de acțiune este ca un fel de capcană întinsă virusului. Îl păcălește, după cum explică specialiștii.
„Virusul are nevoie de două puncte de sprijin pentru a invada un organism. Pe de o parte, receptorul ACE2, clasic, dar pe lângă acesta are nevoie de încă unul, îl numim co-receptor.
Noi venim şi i-l propunem virusului într-o formă solubilă. Virusul îl primește, este înconjurat de co-receptor, apoi crede că a ajuns la punctul de sprijin corect. Nu mai pătrunde și astfel își pierde capacitatea de infectare”, a spus cercetătorul Andreas Kungl.
Specialiștii estimează că, dacă totul merge bine, compusul ar putea fi disponibil în jumătate de an. În momentul de față, încă i se testează eficiența. Potrivit TVR, oamenii de știință vor să stabilească cât durează protecția pe care o oferă și cât de mult ingredient activ trebuie să fie conținut într-o tabletă.
Dacă va fi aprobat, noul remediu nu poate totuși să înlocuiască vaccinarea, deoarece li se administrează numai celor bolnavi și e menit doar să prevină transmiterea, nu să și protejeze împotriva infecției.
De data aceasta, meteorologii ANM au avut dreptate și, efectiv, de miercuri seara condițiile meteorologice…
Astrologii nu au vești bune pentru noi, cel puțin în ceea ce privește următoarele zece…
Este perfect normal ca mirosul vaginal să se schimbe în timpul ovulației. Multe femei observă…
Pensionarii din România care beneficiază de un sprijin financiar substanțial, ce constă într-o indemnizație suplimentară…
Anxietatea a devenit o experiență comună pentru mulți dintre noi. Zilnic, ne confruntăm cu factori…
Riscurile anesteziei epidurale. Anestezia epidurală este o metodă comună de ameliorare a durerii în timpul…