Sari la conținut

Pastele pot fi un aliment sănătos. Cum le prepari ca să aibă un indice glicemic redus? Medic: „Dacă se lipesc e semn rău”

Sursă foto: arhiva Doctorul Zilei

Pastele se află pe lista celor mai iubite alimente. Ușor de preparat și foarte versatile, pastele sunt potrivite pentru orice gust și preferință. Totuși, ele pot deveni foarte nesănătoase dacă le gătim greșit.

Multă lume consideră că pastele afectează în mod considerabil sănătatea și silueta. Deși aceste lucruri pot fi adevărate, prepararea este elementul care face diferența.

Modul de preparare poate crește sau, dimpotrivă, poate menține indicele glicemic la un nivel normal.

Indicele glicemic ridicat se referă la viteza unui aliment de a crește glicemia, lucru care duce la îngrășare și alte probleme de sănătate.

Cum gătești pastele ca să nu te îngrași?

Ruxandra Pleșea, medic, a vorbit pentru Antena 1, în cadrul emisiunii „Neatza cu Răzvan și Dani” despre paste și cum trebuie să le pregătim pentru a le păstra indicele glicemic la un nivel normal.

„Nu putem să le considerăm în aceeași cutiuță cum este și pâinea sau gogoșile sau alte produse din făină albă rafinată. Ele sunt mai bune, această e prima veste bună a zilei, că nu au un indice glicemic atât de mare.

Dacă știm să le alegem, niște paste din grâu dur sau niște paste integrale, este și mai bine și dacă le combinăm la o masă și cu ce trebuie, pastele devin un aliment chiar sănătos.

Sunt și paste rele, să nu spunem că totul este roz. De exemplu, acele paste care sunt fierte foarte mult, să știți că-și transformă indicele glicemic și devin rele. Dacă în apa de fierbere găsim multe reziduuri, ne dăm seama că nu sunt cele mai bune paste, adică din grâu dur, pentru că această duritate face ca aceste paste să fie mai lent digerabile, glicemia să crească lent, sunt de ales acestea.

Dacă după fierbere, pastele se lipesc una de cealaltă, iar, e un semn rău. Ele trebuie să rămână ușor de desfăcut, apa să rămână curată”, a explicat Ruxandra Pleșea, medic specialist în diabet zaharat, boli de nutriție și metabolism.

Informațiile prezentate în acest website au caracter informativ și nu înlocuiesc diagnosticul medical sau prospectul produselor. Orice decizie privind sănătatea dumneavoastră trebuie luată doar în urma consultării medicului.

Doctorul zilei whatsapp channel