Lecția amară a unui Paște în plină pandemie de coronavirus! E momentul să scăpăm de confuzia între credință și tradiție. Nu e nevoie să sacrificăm animale

Anul 2020 ne-a adus Sărbători de Paști atipice. Ne-a plăcut sau nu că am fost scoși din obișnuințe, respectiv din zona de confort, dar totuși ne-am adaptat cumva. De ce? Pentru că am avut o miză importantă: supraviețuirea.

În opinia psihologului Laura-Maria Cojocaru, președinte și fondator al Institutului de Neuro-Programare Lingvistică Somato-Integrativă (INLPSI), planeta ne va mai rezerva probabil din ce în ce mai des astfel de momente, având în vedere că ne purtăm așa cum ne purtăm cu ea și că, luptele pentru putere financiară sunt mai subtile, deci mai puternice ca niciodată.

“În decursul istoriei am tot fost oricum puși în situația de a lua măsuri la nivel macro pentru a supraviețui cât mai mulți și în condiții cât mai bune, deci nu este și nu va fi nici de aici înainte o noutate. Se schimbă doar tipul de ”jucărie” care ne provoacă. Am trecut cu bine destul de mulți și de aceste sărbători. Majoritatea, ca de obicei, cu masa plină de mâncare și băutură, ”respectând tradiții”. Foarte mulți strigându-și dreptul lor la ramuri de salcie de Florii, la lumina unei lumânări luate doar în anumite condiții, la pâinea și vinul sfințite, considerând că toate acestea li se cuvin! Poate unii și le-au dorit pentru a mai ”păcăli” și îmbuna psihicul frustrat de statul în casă. Poate pentru ei a fost ca o gură de ”normalitate”. Însă, ce este cu adevărat această ”normalitate”, ce ni se cuvine cu adevărat și ce facem noi de fapt în viață pentru a avea aceste pretenții?, explică psihologul Laura Maria Cojocaru.

Poate exista cu adevărat Paște în plină pandemie?

Totodată, specialistul afirmă că ne rugăm când ne doare și avem o nevoie, ne ducem la biserică (dacă ne ducem) și apoi bârfim și ce vedem acolo, și ce vedem în viața de zi cu zi. “Ținem cu dinții de o lumânare cu lumină (de la Ierusalim să fie, neapărat!), și de puțină pâine cu vin, dar am uitat cu totul de post, în special de cel emoțional, mental și atitudinal. Ținem de niște ouă colorate și, mai ales, de tradiționalul miel (dacă nu ne place mielul, găsim obligatoriu niște animale de sacrificat), dar ce legătură au de fapt toate acestea cu a fi un om religios, spiritual? Ce legătură au orgoliul, pretențiile și burta cu nevoile sufletului? Cea mai des întâlnită ”tradiție” și cea mai controversată este tăiatul și mâncatul mielului de Paști”, declară psihologul Laura Maria Cojocaru.

Ce mai susține astăzi această tradiție?

1.Obișnuința.

2.Plăcerea gustului.

3.Convingerea că organismul nu rezistă fără carne.

4.Nevoia inconștientă a psihicului de a se recompensa din când în când cu un ”răsfăț”.

5.Nevoia emoțională de a face ”provizii” fizice care înlocuiesc golurile emoționale: lipsă de iubire, de apreciere, de acceptare, de încredere etc.

6.Convingerea că așa este „religios” recomandat, convingere ce-i crește omului iluzoria speranța că, dacă respectă „tradițiile”, i se vor îndeplini dorințele. Tot aici putem întâlni, bine mascată, frica: ” dacă nu respect „tradițiile” nu mi se îndeplinesc dorințele”.

7.Confuzia între credință și tradiție (cu adevărat aparținând unei religii) și interpretarea la bunul plac al textului religios, pentru că „alegem să înțelegem și să practicăm ce ne convine”.

Potrivit specialistului, toate acestea sunt motivații sunt efemere, superficiale sau false.

Ce argumente nu susțin cu adevărat tăiatul mielului de Paști (ca de altfel și porcul de Crăciun)?

1.Istorico-religios: La începuturile omenirii erau făcute jertfe omenești (pentru îmbunarea zeilor), apoi apare creștinismul care susține credința într-un singur Dumnezeu. Astfel, în Vechiul Testament rămân doar jertfele cu animale. Față de Vechiul Testament, în care era aplicată legea talionului – „ochi pentru ochi, dinte pentru dinte” – în Noul Testament, Iisus vine cu Legea Iubirii și afirmă că, singura și ultima jertfă de aici înainte este chiar El, ”Mielul lui Dumnezeu”, alegând ca simbol atributele acestei ființe: nevinovăția, puritatea, simplitatea, iubirea. A preluat astfel jertfa mielului la propriu din Vechiul Testament și s-a făcut pe El Miel ca ultimă jertfă, dând astfel un exemplu omenirii despre cum era de făcut de aici înainte.

2.Medical: Nu există niciun studiu științific care să susțină acest măcel ”tradițional” de sărbători.

3.Psihologic: “Pulsiunea psihică instinctivă legată de instinctul de supraviețuire nu este suficientă pentru a fi un argument. Avem mâncare pe alese în supermarket-uri, nu mai este nevoie nici să vânăm pentru ea, nici să ne facem provizii exagerate (nici macăr în plin Covid-19!) în cămară sau în corpul nostru. Am trecut demult de perioada peșterii și, chiar dacă instinctul de supraviețuire este încă viu în dotare, avem destulă rațiune și evoluție pentru a decide să trăim diferit. A ucide pentru că: ”am poftă de carne” sau ”pentru că pot” sau, mai grav, pentru că ”îmi face plăcere”, înseamnă lipsă de empatie, lipsă de inteligență emoțională, lipsă de grijă personală, lipsă de respect de sine, lipsă de respect față de mediul înconjurător. Lucruri care se întorc împotriva noastră. Scuza supremă a carnivorilor: ”nu am ucis eu animalul, era deja mort când l-am cumpărat de la magazin!”, este pe cât de penibilă, pe atât de periculoasă, deoarece reprezintă o lipsă de asumare a faptului că tocmai ei, cumpărătorii/consumatorii sunt determinanții direcți ai creșterii animalelor pentru a fi ucise, pentru că …bani!”, explică psihologul Laura Maria Cojocaru.

Argumente anti-măcelul animalelor de sărbători și nu numai

1.Istorico-religios: Tocmai exemplu lui Iisus, ultimul ”Miel” sacrificat!

2.Medical: “În momentul în care animalul este supus stresului uciderii, din cauza fricii, este secretată adrenalina şi este stimulată producerea acidului lactic, care se fixează în muşchii ce se contractă şi este toxic. Consumarea cărnii afectează în timp inima şi duce la scăderea tensiunii şi la tulburări cardiace. Mai mult, organismul uman, la ingerarea cărnii, percepe adrenalina în corp și crede că tu ca persoană ești în pericol, deci va declanșa propriul proces de protecție ”luptă sau fugi”, propria adrenalină și propriul cortizol, lucru care consumă foarte multă energie din organism și are ca efect scăderea sistemului imunitar. Iar pe fondul unui sistem imunitar scăzut, se poate ”lipi” orice boală. Procesarea cărnii de către organism durează mai mult și necesită mai multă energie consumată, deci ne putem simți per total mult mai obosiți decât având un regim vegetarian. Eliminând carnea reușim menținerea și creșterea sistemului imunitar și menținerea pe o perioadă mai lungă e energiei necesare activităților dorite”, explică psihologul.

3.Psihologic: “Atenuarea și chiar eliminarea naturală a atacurilor de panică, anxietății, depresiei. De ce? Majoritatea fricilor noastre nu ne aparțin, nu reprezintă ceva concret și nu știm de unde vin. Ele vin de fapt din substanțele eliberate de carnea animalului ucis ingerată de om! Eliminând carnea, eliminăm din organism acele substanțe. În cel mai rău caz, râmânem cu câteva frici, dar știm că sunt legate de procesele noastre mentale, pe care le putem rescrie. Un alt beneficiu este dezvoltarea empatiei și indirect a abilităților de comunicare și relaționare. Mărirea astfel a șanselor la relații sănătoase pe toate planurile vieții, ne susține starea de încredere în sine și în viață, motivația și tenacitatea pe drumul către împlinirea obiectivelor”, conchide psihologul Laura-Maria Cojocaru, președinte și fondator al Institutului de Neuro-Programare Lingvistică Somato-Integrativă (INLPSI)