Din cuprinsul articolului
În vitorul apropiat, mai multe state membre ale Uniunii Europene ar putea impune pașaportul de vaccinare. Acesta are rolul de a facilita călătoriile și permit libera circulație între statele membre. Până la adoptarea unui astfel de pașaport, certificatele eliberate în România, oferite după imunizare, sunt recunoscute și valabile în afara țării.
Secretarul de stat, Raed Arafat, a declarat pentru Digi 24 că certificatele de vaccinare eliberate de centrele din România pot fi verificate prin codul QR. Acest lucru înseamnă că sunt valabile în afara țării și vor fi documentele care dovedesc oficial vaccinarea, până la adoptarea unui eventual pașaport de vaccinare.
„Trebuie evitată discriminarea, dacă ești vaccinat te lăsam să te duci, dacă nu ești vaccinat nu te lăsam să te duci. Dar sunt deja țări care au zis că dacă vii și ești vaccinat sau ai avut boala și ai anticorpi înseamnă că nu mai intri în carantină, sunt țări care vor să facă asta. Dacă ești vaccinat cu ambele doze și au trecut minimum 10 zile sau ai fost bolnav și nu au trecut mai mult de 30 de zile nu mai intri în caratină. Acest lucru poate fi aplicat la turism, între țări mai ales. Sunt state care discută deja acest lucru și cred că îl vor aplica. Dacă ai fost vaccinat, nu mai intri în carantină, pentru că știu că deja ai fost imunizat și scade șansa de răspândire și de a infecta pe alții”, a spus șeful DSU la Digi24.
„Adeverința de vaccinare cu data e valabilă și atunci când urci în avion și o arăți și în altă țară, ei o văd și o recunosc. Ea este și în limba engleză, e un cod QR care permite verificarea și faptul că demonstrezi că ești vaccinat este verificabil. Cei care încearcă să falsifice trebuie să știe că acest cod QR poate să demonstreze că ai falsificat-o și e mai greu să falsifici pentru că cine citeste vede datele în codul respectiv. De obicei, când arăți numele tău cu datele înseamnă că într-adevăr ai fost vaccinat”, a adăugat Raed Arafat.
Există numeroase remedii eficiente pentru a ameliora simptomele răcelii și gripei. Aceste remedii pot ajuta…
Horoscop 22 noiembrie. Zi tensionată pentru Scorpioni și extrem de agitată pentru Berbeci. E momentul…
Testul ce-ți arată care e riscul de deces în următoarele luni. Ne este vorba de…
Michel de Nôtre-Dame, cunoscut sub numele de Nostradamus, și-a publicat lucrarea „Profețiile” în 1555, o…
Horoscop 22 noiembrie 2024. ZODIA care are parte de o schimbare. Gemeni: astăzi, s-ar putea…
Un obicei simplu îmbunătățește sănătatea cognitivă și întinerește creierul. Timpul ne ajunge din urmă pe…