Din cuprinsul articolului
Părinții permisivi dau naștere unei generații de monștri. Un celebru psihiatru suedez avertizează: „A spune NU unui copil nu este același lucru cu a-l bate”.
Psihiatrul suedez David Eberhard atrage atenția că permisivitatea prea mare îi transformă pe copii în mici monstri.
Părinții permisivi dau naștere unei generații de monștri
În ciuda faptului că sistemul de educație scandinav se remarcă prin rezultate excepționale din punct de vedere intelectual, Universitățile suedeze încadrându-se printre cele de prestigiu, lucrurile nu stau tocmai bine din punct de vedere emoțional. Psihiatrul susține că un copil prea răsfățat, căruia i s-au permis prea multe, riscă să sfârșească prin a fi dezamagit în viață.
„Copilul nu are nevoie să îi fiți prieten, ci părinte. Nu trebuie să coborâți la nivelul lui, să nu îl contraziceți, să îi faceți tot timpul pe plac, să nu mai aveți nici o putere de decizie. E total greșit. Copilul are nevoie de limite, de opoziție, de disciplină și rigoare”, susține psihiatrul, potrivit The Telegraph.
În opinia lui Eberhard, libertatea pe care copiii o primesc în sistemul de educație nordic este exagerată, ceea ce duce la formarea unor generații de adulți fără empatie socială, cu șanse mari de a eșua în viață, cu tendințe sinucigașe, victime ale viciilor.
Un celebru psihiatru suedez avertizează: „A spune NU unui copil nu este același lucru cu a-l bate”
Specializat în problemele psihice ale copiilor și fiind el însuși tată a șase copii, David Eberhard că e important ca celor mici să le fie impuse limite.
„A-i spune NU unui copil nu este același lucru cu a-l bate. Copilul trebuie să știe ce înseamnă limitele, trebuie să știe ce înseamnă refuzul și opoziția”.
„Trăim în epoca copiilor desfrânați și needucați, iar părinții preferă să nu intervină în proces. Atunci când cineva încearcă să le îndeplinească funcția de părinte sau îi critică copiii pentru o conduită inadecvată sau necorespunzătoare mediului sau ocaziei, aceștia devin extrem de frustrați.
Anterior, societatea noastră a fost o societate a adulților. Au existat aceleași valori în ceea ce privește problemele de educație. În cazul în care copilul a avut un comportament necuviincios, oricine putea să se apropie și să-i facă observație. O astfel de coerență nu mai există astăzi. Noi, adulții, nu suntem acum responsabili unul pentru celălalt, da-păi pentru copiii noștri”, spune psihiatrul.
„Trăim în epoca copiilor desfrânați și needucați, iar părinții preferă să nu intervină în proces”
În noua sa carte, „Copiii la putere”, psihiatrul suedez scrie despre educația liberală ca o metodă care renunță la constrângeri și pedepse și susține că vinovați sunt părinții care nu se comportă ca adulți responsabili. Acesta reclamă atitudinea părinților care încearcă să devină cei mai buni prieteni ai copilului.
Eberhard atrage atenția că tocmai această relație permisivă părinte-copil a dus la prăbușirea disciplinei în școli și a calității actului educațional. În același timp, din păcate, are legătură și cu creșterea îngrijorătoare a tentativelor de sinucidere în rândul adolescenților și a consumului de droguri. Când copilul nu mai are teamă și respect pentru părinți, el nu mai are limite, busolă de orientare.