Din cuprinsul articolului
Părintele Iustin Pârvu sublinia la un moment dat că nu este indicat să mâncăm carne deoarecet tumorile canceroase se hrănesc cu proteinele din carne.
Rețeta Părintelui Iustin Pârvu pentru tratarea cancerului. Cunoscutul duhovnic spunea, printre altele, că postul negru curăță organismul de boli grave și de patimi.
„Să nu mai mănânci carne deloc! Tumorile canceroase se hrănesc cu proteinele din carne, iar la rugăciune se schimbă treaba, ești mult mai ușor.
– Să renunți la băuturile carbogazoase, cu zaharuri, îndulcitori, căci la fel se întâmplă, celulele bolnave folosesc pentru multiplicare zaharurile.
– Ține de acum post negru: lunea, miercurea și vinerea. Postul negru, pentru cine poate, curăță organismul de boli grave și de patimi.
Dacă ai postit 12 ore fără apă și mâncare gătită pe foc, așa-i lăsat de la Dumnezeu, ca în organismul uman să apară în sânge dintr-odată, o enzimă, un hormon care distruge celula canceroasă, bolnavă.
În perioada postului negru, spune rugăciunea arhierească Tatăl nostru de mai multe ori, rugăciunea inimii, Doamne Iisuse cât cuprinde, ceva la Maica Domnului, Psalmul 50 și Crezul tot așa, mai mult.
– Iartă pe toți acei care te-au prigonit și judecat, roagă-te pentru ei! Apă să bei seara, pe săturate, mai multă, 2-3 litri.
– Când termini seara postul, mănâncă puțină pâine uscată, niște semințe, un fruct, ori o legumă nepreparată termic, la foc ori în conservă, că se strică starea lor duhovnicească.
Rețeta Părintelui Iustin Pârvu pentru tratarea cancerului
– Mai fă o spovedanie generală, cu toate păcatele pe care le poate face omul. Du-te cât mai des la Taina Sfântului Maslu, păcate cât mai puține și Sfânta Împărtășanie regulat.
– Să te dai cu untdelemn din candelele care ard prin candelele din mănăstiri și biserici și cimitire, în cinstea martirilor din temnițele comuniste, că sunt sfinți mari în cer, în fața lui Dumnezeu.
– Iar pentru problemele interioare pune câteva picături pe o bucățică de pâine și înghite!” (Preluat din Revista ATITUDINI Nr. 74), potrivit Ortodoxia.me.
Astrologii nu au vești bune pentru noi, cel puțin în ceea ce privește următoarele zece…
Este perfect normal ca mirosul vaginal să se schimbe în timpul ovulației. Multe femei observă…
Pensionarii din România care beneficiază de un sprijin financiar substanțial, ce constă într-o indemnizație suplimentară…
Anxietatea a devenit o experiență comună pentru mulți dintre noi. Zilnic, ne confruntăm cu factori…
Riscurile anesteziei epidurale. Anestezia epidurală este o metodă comună de ameliorare a durerii în timpul…
Zodiile care termină anul în forță. Pe măsură ce anul 2024 se apropie de final,…