Din cuprinsul articolului
Părintele Constantin Necula: Cuvintele pot muta munți. Află cum poți participa la seminariile gratuite Sun Talks
Pe 15 octombrie, părintele Francisc Doboș a vorbit în cadrul workshop-ului „Fericirea? Știm să o recunoaștem, dar și să o trăim?” despre faptul că adevărata fericire vine din relațiile pe care le construim.
Părintele Constantin Necula: Cuvintele pot muta munți
Iată că astăzi, 17 octombrie, se deschid înscrierile la seminarul gratuit cu părintele Constantin Necula din cadrul Sun Talks.
Părintele Constantin Necula va vorvi sâmbătă, 20 octombrie, la Sun Plaza, în cadrul conferințelor Sun Talks, despre „Datoria față de cei din jur și față de noi înșine”, despre generozitate, echilibru și armonie, despre cum să dăruiești și să îți dăruiești.
„Primul exercițiu pe care trebuie să-l facem atât cu noi, cât și cu cei din jur este răbdarea. Apoi generozitatea. Să oferi mâna de ajutor celui pe care nu-l mai ajută nimeni. Și nu în ultimul rând, să fim atenți la modul în care folosim cuvintele. Cuvintele pot muta munți.”, spune părintele Necula.”
Părintele Constantin Necula este doctor în teologie, conferențiar universitar și redactor a peste 50 de volume.
Află cum poți participa la seminariile gratuite Sun Talks
Seminarul are loc la Sun Plaza, în zona centrală de la etajul 1.
Participarea este gratuită, dar este necesară înscrierea prin completarea formularului online de la adresa www.sun-plaza.ro/sun-talks.
Persoanele înscrise la eveniment sunt rugate să vină cu un sfert de oră înainte, pentru a se putea înregistra.
Întâlnirea va fi transmisă live, pe pagina de Facebook a Sun Plaza și Pacientul 2.0.
Seminariile Sun Talks, organizate de centrul comercial Sun Plaza, au ajuns la a XVII-a ediție. Reunite sub tema “Conversațiile Profunde Răsar în Sud”, seminariile Sun Talks din această toamnă își propun să abordeze subiecte importante, sensibile, într-o perioadă în care este esential să trăim bucurie, să ne păstrăm încrederea și optimismul, să rămânem conectați la nevoile celor dragi, dar și la propriile dorințe.
Prima întâlnire a fost pe 15 octombrie, cu părintele Francisc Doboș, a doua este pe 20, cu părintele Necula.
Printre speakerii de anii trecuți s-au numărat Oana Pellea, Ada Galeș, Ioana Macoveiciuc, Melania Medeleanu, Mirela Vescan, Mihaela Bilic, Ligia Pop, Ovidiu Buta, Ana Morodan, Adela Pârvu, Răzvan Pascu, Simona Tivadar, Andrei Roșu, Dan Cristea, Otilia Mantelers, Tedy Nicula și Adelina Toncean.
Parteneri media sunt revista PSYGHOLOGIES și Pacientul 2.0.