Mult lăudata dietă mediteraneană pare să n-aibă niciun efect când vine vorba de copiii sub 9 ani. Elevii din școala primară din Italia, Grecia, Cipru și Spania sunt acum cei mai grași pe continent. Motivul este incredibil.
Dana Lascu
Dietă mediteraneană este aclamată ca fiind una dintre cele mai sănătoase moduri de a mânca. Ba chiar luna trecută Organizația Mondială a Sănătății (OMS) recomanda tuturor statelor europene adoptarea acestui stil de viață, deși nutriționiștii au atras deja atenția că ea nu se potrivește oricui.
Ironic, însă, în urma analizei datelor statistice din 38 de țări europene, pentru perioada 2015-2017, OMS a ajuns la concluzia că cei mai grași copii cu vârsta sub 9 ani din Europa sunt cei din Italia, Grecia, Cipru și Spania, adică din țările mediteranene! Asta înseamnă o rată de obezitate de la 18% până la 21%. În aceste state, 4 din 10 copii de la școala primară sunt supraponderali, spre deosebire de 1 din 3 copii în Marea Britanie.
Potrivit aceluiași studiu, nici România nu stă prea bine: 9% dintre fetițele și 15% dintre băieții cu vârstă mai mică de 9 ani, de la noi, sunt obezi. În plus, copiii români par să prefere fructele mai mult decât legumele. La întrebarea „cât de des mănâncă odrasla dumneavoastră fructe” doar 6% dintre părinții români au răspuns că „niciodată” sau „mai puțin de o dată pe săptămână”, în timp ce 42% au răspuns „în fiecare zi”.În schimb, la întrebarea „cât de des mănâncă legume odraslele dumneavoastră”, 13% dintre părinții români au spus că „niciodată” sau „mai puțin de o dată pe săptămână”, iar doar 27% au răspuns că „în fiecare zi”.
Revenind la țările mediteraneene, experții Organizației Mondiale a Sănătății (OMS) spun că tinerii de acolo pur și simplu nu mănâncă alimentele care fac parte din dieta zonei lor, ci dau iama în alimente nesănătoase.
Dr. Joao Breda, șeful biroului european pentru prevenirea și controlul bolilor netransmisibile la OMS, a declarat: „Dieta mediteraneană pentru copiii din aceste țări a dispărut. (…) În sudul Europei, copiii sunt, într-adevăr, departe de ea – și cei mai apropiați de acest stil de alimentație sunt copiii suedezi”.
De vină pentru acest fapt incredibil ar fi lipsa de activitate fizică și junk-food. În urma analizei OMS a reieșit că Franța, Norvegia, Irlanda, Danemarca și Letonia sunt printre țările cu cele mai scăzute cote de obezitate la copii, între 5 și 9% pentru ambele sexe.
Copiii din aceste țări consumă mai multe fructe și legume și mai puțin alimente bogate în grăsimi, cum ar fi pizza, chipsuri, cârnați și burgeri (maximum de 3 ori pe săptămână).
Îngrijorător e și că cei mai mulți dintre părinții copiilor obezi sunt convinși că odrasele lor sunt „puțin supraponderale”, fie „normale”.
Dr. Breda a adăugat: „Este esențială creșterea consumului de fructe și legume la copii, reducând în același timp consumul de dulciuri și băuturile răcoritoare în particular. (…) Este, de asemenea, foarte important să se sporească gradul de conștientizare a părinților și familiilor cu privire la problema obezității infantile, dat fiind faptul că datele arată că multe mame nu-și recunosc copiii ca fiind supraponderali sau obezi”, notează DailyMail.
Dieta mediteraneană este una bogată în legume proaspete, fructe, cereale integrale, ulei de măsline și pește – poate ajuta la prevenirea problemelor cardiace și, de asemenea, la reducerea riscului apariției cancerului.
Faza lunii pe 5 noiembrie 2024. Sfaturi importante: Pe 5 noiembrie 2024, Luna crește, a…
Regula de aur a dietelor de slăbit. Un medic endocrinolog ne spune cât de mult…
Horoscopul zilei de marţi, 5 noiembrie 2024, anunţă momente dificile pentru unii nativi ai zodiacului.…
Folosiți o sticlă de apă? Dacă da, câte bacterii se ascund în ea? S-ar putea…
Senatul României a aprobat un proiect de lege inițiat de Guvern care prevede reglementarea unor…
Acest ceai, preparat din fructele bogate în vitamine și minerale ale cătinei, este recomandat în…