Categories: Stil de viaţă

Papa Francisc, zece sfaturi pentru o viață fericită: „Trăiește și lasă-i pe alții să trăiască”

Lidia Fecioru, bioenergoterapeut, a interpretat cele zece sfaturi ale Papei Francisc pentru a avea o viață fericită și împăcată.

1. „Trăiește și lasă-i pe alții să trăiască”, este primul sfat al Papei Francisc pe care Lidia Fecioru l-a menţionat în cadrul emisiunii Adevăruri ascunse de la Antena 3.

2. „Fii deschis față de alte persoane”. Oamenii trebuie să fie deschiși cu cei din jur. Sunt de acord că închiderea te face egoist, dar nici foarte deschişi pentru că oamenii au învăţat că dacă eşti foarte deschis, te lovesc unde te doare mai tare.

3. „Înaintează ușor în viață”. La tinerețe suntem ca un râu cu pietre, în viața adultă – un fluviu rapid, iar la bătrânețe să ne mișcăm încet, precum apa într-o piscină. Încet, pe loc şi deloc.

4. „Petrece-ți timpul liber într-un mod sănătos” . Asta este un sfat pe care îl primim de la toată lumea. Dacă nu ne place unde suntem, să ne schimbăm locul.

Papa Francisc, zece sfaturi pentru o viață fericită

5. „Duminica este o zi liberă”. Duminica este întodeauna o zi pentru și despre familie. Să ne oferim o zi de odihnă.

6. „Creează joburi pentru tineri”. Toată lumea s-a blocat în IT. Toată lumea s-a dus spre componenta financiară. Dar unii nu pot fi IT-işti. Sunt mulţi tineri care se pierd în societate. Mulţi oameni cu facultate au început de jos. Mi-aş dori să existe mai multe şcoli profesionale, pentru cei care nu pot face o facultate.

7. „Respectă natura și ai grijă de ea”. Noi nu respectăm natura. Nu avem bunul simţ să strângem după noi. Să nu credem că cojile de seminţe se autodistrug. Mai avem de învăţat aici.

8. „Nu fii negativ”. Dacă atragi cuiva atenţia, nu poţi fi considerat negativ.

9. „Lucrează pentru pacea interioară”. Asta înseamnă să ne întoarcem către noi, către problemele noastre. Nu lucrăm pentru sufletul nostru. Nu vedem decât dintr-un punct de vedere. Ar fi bine să lucrăm pentru sufletul nostru şi să vedem lucrurile altfel. Să cerem ajutorul. Să fim mai deschişi. Nu poate fi nimic mai crunt decât moartea.

10. „Respectă credința altora”. Noi avem tendinţa să judecăm. Că acela este catolic, că acela este ateu, că e credincios şi tot aşa. Avemt tendinţa să judecăm”, a mai spus bioenergoterapeutul Lidia Fecioru.

Recent Posts

Câte pesticide sunt pe mărul tău? Verifică cu un simplu truc cu apă fierbinte!

V-ați întrebat vreodată câte pesticide sunt ascunse în acele mere frumoase și strălucitoare pe care…

15 minute ago

Observați adesea numere care se repetă (111, 333, 888, …)? Acestea sunt numere îngerești care vă aduc un mesaj special!

Ați observat vreodată că anumite numere apar mereu și mereu în viața dumneavoastră? Poate că…

45 de minute ago

Pensionarii care vor primi 360 de lei în plus la pensie începând cu 1 ianuarie 2025

Începând cu 1 ianuarie 2025, pensiile vor fi majorate cu 12,3%, indexare care include rata…

o oră ago

HOROSCOP de weekend 15-17 noiembrie 2024. Zodiile avantajate de astre

Un nou tranzit astrologic anunţă un sfârşit de săptămână benefic pentru patru zodii, care vor…

2 ore ago

UMF Carol Davila se menţine în topul celor mai bune universităţi din lume

Universitatea de Medicină şi Farmacie "Carol Davila" din Bucureşti este prezentă şi în ediţia 2024…

2 ore ago

REVOLUŢIONAR. Oamenii de ştiinţă au găsit „cheia” pentru un creier sănătos

Cercetătorii americani au făcut o descoperire despre sănătatea creierului, organul cel mai complex în care…

2 ore ago

Citeste si: