Din cuprinsul articolului
Papa Francisc a omis să citească un discurs planificat la o conferință de joi, spunând că mai are probleme de respirație în urma unei operații de hernie suferită luna aceasta.
„Sunt încă sub efectele anesteziei, respirația mea nu este bună”, a spus Francisc la o întâlnire a Bisericii Orientale Catolice, spunând că delegații vor primi în schimb un text al discursului, relatează Reuters.
Întrebat cum se simte, suveranul pontif, în vârstă de 86 de ani, a răspuns: „Sunt încă în viaţă”.
Papa Francisc a fost operat pe 7 iunie la spitalul Gemelli din Roma sub anestezie generală pentru absorbirea unor „aderenţe„ dureroase de pe peretele abdominal, consecinţe ale operaţiei sale la colon din iulie 2021.
Suveranul pontif a fost externat la nouă zile după noua intervenţie chirurgicală.
Papa Francisc a avut un program încărcat de când s-a întors la Vatican vinerea trecută, inclusiv întâlnirea cu președinții Cubei și Braziliei.
El avea opt evenimente în programul său pentru joi.
Pontiful a dat asigurări despre starea sa de sănătate într-un videoclip despre viitoarea sa călătorie în Portugalia, între 2 și 6 august, pentru Ziua Mondială a Tineretului și unde va vizita și Altarul de la Fatima.
Toate evenimentele la care trebuia să participe până la 18 iunie au fost anulate.
În mod tradițional, papa își ia liber toată luna iulie, binecuvântările de duminică fiind singurele sale apariții publice, astfel că va avea luna viitoare pentru a se odihni înainte de vizitele externe din august.
„Papa se simte bine. Este într-o formă mai bună decât înainte”, a declarat Sergio Alfieri, chirurgul-șef care l-a operat pe Francisc pe 7 iunie, jurnaliștilor din fața spitalului după ce suveranul pontif a plecat. Alfieri a spus că papa se simte suficient de bine pentru a călători.
Testul ce-ți arată care e riscul de deces în următoarele luni. Ne este vorba de…
Michel de Nôtre-Dame, cunoscut sub numele de Nostradamus, și-a publicat lucrarea „Profețiile” în 1555, o…
Horoscop 22 noiembrie 2024. ZODIA care are parte de o schimbare. Gemeni: astăzi, s-ar putea…
Un obicei simplu îmbunătățește sănătatea cognitivă și întinerește creierul. Timpul ne ajunge din urmă pe…
Potrivit unui nou studiu realizat de cercetătorii de la Universitatea Loughborough, publicat în revista Temperature,…
Astrologii prezic un sfârșit de an încărcat de oportunități pentru un număr restrâns de privilegiați.…