Din cuprinsul articolului
La Spitalul judeţean de urgenţă Vrancea vor fi montate panouri fotovoltaice pentru a reduce costurile cu energia electrică. Investiţia se ridică la 1,5 milioane de lei, sumă alocată de Consiliul judeţean.
Cea mai mare unitate sanitară cu paturi din Vrancea, Spitalul Județean de Urgență „Sfântul Pantelimon” din Focșani, plătește lunar pentru facturile la energie electrică peste 300.000 de lei.
Anul trecut, unitatea medicală a ajuns să înregistreze restanțe de peste 700.000 lei la utilități, fiind în pragul deconectării de la rețea, așa că a primit din partea Consiliului Județean suma de 1.000.000 lei pentru achitarea restanțelor.
Potrivit corespondentului RRA, citat de rador.ro, prețul energiei electrice este unul ridicat și pentru că spitalul este unul dintre cei mai mari consumatori, soluția de amplasare a panourilor fotovoltaice este gândită pentru a reduce valoarea facturilor plătite către furnizorul de electricitate.
Finanțarea aprobată de Consiliul Județean pentru amplasarea panourilor este de 1,5 milioane de lei, iar în cadrul aceluiași proiect s-a aprobat și alocarea a 30.000 lei pentru extinderea rețelei electrice a spitalului și la una dintre secțiile exterioare, respectiv la psihiatrie.
Spitalul „Sfântul Pantelimon” din Focșani este singura unitate medicală județeană din țară care a rămas în subordinea Ministerului Sănătății.
Testul ce-ți arată care e riscul de deces în următoarele luni. Ne este vorba de…
Michel de Nôtre-Dame, cunoscut sub numele de Nostradamus, și-a publicat lucrarea „Profețiile” în 1555, o…
Horoscop 22 noiembrie 2024. ZODIA care are parte de o schimbare. Gemeni: astăzi, s-ar putea…
Un obicei simplu îmbunătățește sănătatea cognitivă și întinerește creierul. Timpul ne ajunge din urmă pe…
Potrivit unui nou studiu realizat de cercetătorii de la Universitatea Loughborough, publicat în revista Temperature,…
Astrologii prezic un sfârșit de an încărcat de oportunități pentru un număr restrâns de privilegiați.…