Din cuprinsul articolului
Eveniment periculos în Peciu Nou, județul Timiș. O fetiță a suferit răni ușoare în urma răsturnării caruselului în care se urcase, în timpul unei rugi locale. Oamenii legii au întocmit un dosar penal.
Accidentul s-a petrecut marți, de Sfânta Maria, în Peciu Nou, județul Timiș. Construcția caruselului de distracție adus pentru copii la slujba de rugăciune din localitate a cedat în timp ce trei fetițe erau urcate în el.
O fetiță de 11 ani a fost ușor rănită și a primit îngrijiri medicale la fața locului, însă nu a fost transportată la spital. A fost alertată poliția, care a intervenit la locul faptei. A fost deschis un dosar penal.
Panică la un bâlci din județul Timiș
„La data 15 august a.c., polițiștii din cadrul Secției 4 Poliție Rurală Peciu Nou au fost sesizați prin apelul unic de urgență 112 despre faptul că la un eveniment organizat pe raza localității Peciu Nou un carusel ar fi avut o defecțiune tehnică în timpul utilizării acestuia.
Polițiștii s-au deplasat de urgență la fața locului, unde au constatat faptul că cele sesizate se confirmă, unei tinere în vârstă de 11 ani fiindu-i acordate îngrijiri medicale, nefiind transportată la spital.
În cauză a fost întocmit un dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de vătămare corporală din culpă”, transmit reprezentanții IPJ Timiș.
În prezent, poliția investighează cauza incidentului, scrie Aradon.