Din cuprinsul articolului
Pandemia, un „cataclism biologic”. Virgil Musta: Vor urma din nou momente dificile foarte curând.
Specialiștii avertizează că valul 5 al pandemiei va începe în luna ianurie. În acest context, Virgil Musta, şeful Secţiei de Boli Infecţioase de la Spitalul de Boli Infecţioase ”Victor Babeş”, face un apel la prevenție și responsabilitate.
Pandemia, un „cataclism biologic”
Virgil Musta consideră pandemia un „cataclism biologic” sau „război mondial în sfera medicală”.
„La doi ani de la începutul pandemiei, care a reprezentat un cataclism biologic transformat apoi într-un adevărat război mondial în sfera medicală, geopolitică, economică, socială şi psihologică şi care, din păcate continuă, căpătând noi valenţe, doresc să mulţumesc tuturor colegilor care ne-au sprijinit în această luptă dificilă: medici pneumologi, ATI-şti, medici de familie, medici de alte specialităţi şi asistente care au lucrat pe secţiile Covid, personalului ce lucrează pe ambulanţe, cei de la ISU şi întregului personal medical şi auxiliar care a fost împreună cu noi pe “front”.
Totodată, mulţumesc tuturor acelora dintre voi care ne-au urmat sfaturile, ajutându-ne astfel în lupta dificilă de a salva vieţi. Fără voi, lupta noastră a specialiştilor din acest domeniu medical ar fi fost mult mai dificilă, iar rezultatele net inferioare”, îşi începe Virgil Musta mesajul postat, miercuri seară, pe Facebook.
Virgil Musta: România va intra, inevitabil, în valul 5
Vor urma din nou momente dificile foarte curând, când România va intra în al 5-lea val pandemic, atenționează medicul Virgil Musta, care este convins că „îl vom depăși și pe acesta, dar cu pierderi de vieți omenești”.
„Boala poate însemna forme severe, risc de deces, persistența unor simptome și afecțiuni care să ne perturbe viața în continuare. De aceea, în mod logic, prevenția devine esențială în această bătălie.
În plus, știrile false, fake news-urile, complică foarte mult tot acest efort de a depăși cât mai repede pandemia. Este încă o luptă, foarte dificilă, pe care a trebuit și trebuie să o ducem în continuare.
Dar, nu ne dăm bătuți. Printr-o informare continuă, din surse avizate, vom ști ce putem face și ce este mai bine pentru noi și pentru cei dragi nouă.
Fiecare are dreptul și libertatea să-și aleagă calea, soarta, am spus acest lucru de fiecare dată, dar noi avem datoria să vă informăm corect și clar, astfel încât alegerea voastră să fie în cunoștință de cauză”, subliniază medicul Virgil Musta.
Vor urma din nou momente dificile foarte curând
Nu puține au fost cazurile în care oamenii, grav bolnavi, unii pe patul de moarte, regretau că nu au ascultat sfaturile specialiștilor.
„Din păcate, vor urma din nou momente dificile foarte curând, când și țara noastră va intra, inevitabil, în al 5-lea val pandemic.
Îl vom depăși și pe acesta, dar din nou, cu pierderi de vieți omenești, deși multe dintre aceste pierderi ar putea fi clar evitate dacă deciziile individuale ar fi cele responsabile, încă de pe acum. Depinde de fiecare dintre noi.
Cu toate amenințările și intimidările la care uneori am fost supus, vă promit că voi continua să-mi fac datoria conform conștiinței mele și educației, în spiritul valorilor creștine.
Dar, totodată, vă rog să facem din nou front comun, să ne înțelegem și să ne sprijinim unii pe alții în această luptă. Fară implicarea voastră responsabilă, nu vom depăși cu bine această pandemie”.
Musta face un nou apel către oameni să se se protejeze împtriva pandemiei de Covid.
„Păstrăm speranța unui an nou mai bun, care să ne unească spre binele tuturor, care să ne aducă toleranță, încredere și responsabilitate. Avem deja o experiență concretă prin care am trecut împreună, haideți să folosim tot ceea ce ne-a ajutat până acum, tot ceea ce specialiștii încearcă permanent să îmbunătățească legat de mijloacele de eradicare a acestei pandemii și…va fi bine!”, concluzionează dr. Virgil Musta.