Din cuprinsul articolului
Pandemia ne va schimba viața. Medic: „Maladia COVID-19 va deveni ca o paradă de modă. Vaccinurile, chiar și în schemă completă, NU garantează lipsa infectării”.
În câteva luni, omenirea va intra deja în al treilea an pandemic. În decembrie 2019, când a izbucnit un focar în Wuhan, foarte puțini oameni se gândeau că se va ajunge aici. Sunt deja 251 de milioane de oameni din 222 de țări care au făcut Covid. Din păcate, 5 milioane au decedat din cauza bolii, iar peste 225 de milioane s-au vindecat.
Mai mulți specialiști din întreaga lume au avertizat că lumea, așa cum o știam noi, a încetat să mai existe odată cu pandemia de coronavirus. Dr. Mihai Craiu, medic pediatru la IOMC, a prezentat pe contul de Facebook Spitalul Virtual pentru Copii câteva argumente pentru care viața noastră se va transforma încet, încet și ne vom obișnui să trăim cu acest coronavirus.
Din cazua faptului că putem circula rapid, în mai puțin de o zi, de pe un continent pe altul, mutațiile, ce generează variantele mai contagioase vor putea ajunge fără opreliști din Asia în Africa sau Europa, susține specialistul.
„Viața noastră cu SARS-CoV-2 se va transforma încet, încet…
Dintr-o pandemie cu sute de milioane de bolnavi și cu măsuri restrictive legate de circulație, economie și școală vom trece în urmatorii ani, probabil, la o boală endemică, cu accentuări sezoniere ale circulației virusului, în diverse comunități. De ce?
1. Pentru că lumea a devenit foarte mică… putem circula rapid, în mai puțin de o zi, de pe un continent pe altul. Și mutațiile, ce generează variantele mai contagioase, vor putea ajunge fără opreliști din Asia în Africa sau Europa.”
„Vaccinurile, chiar și în schemă completă, NU garantează lipsa infectării”
Dr. Mihai Craiu mai spune că nici măcar apariția vaccinurilor nu va avea puterea de a ne scăpa de Covid-19.
„2. Pentru că vaccinurile, chiar și în schemă completă, NU garantează lipsa infectării, dacă nu luăm mijloace de protecție, concordante cu gradul de transmitere a virusului în acea comunitate. Chiar și cadrele medicale, care sunt vaccinate și poartă mască și echipament de protecție, se pot uneori îmbolnăvi.
3. Persoanele vaccinate, după un număr de luni, încep „să piardă” din protecție, astfel că riscul devine mare, după 6 luni de la completarea schemei primare. Mai ales la persoanele în vârstă e valabil acest fenomen.
4. Care ar fi atunci beneficiul MAJOR al vaccinării? Pentru un om, ca individ singular, marele beneficiu este prevenția formelor foarte grave de boală și mai ales de deces. În cazul celor fragili și vârstnici, vaccinarea scade cu un ordin de mărime riscul de deces. Iar pentru un tânăr scade gravitatea bolii și încărcătura virală, astfel că este puțin mai puțin contagios.”, a subliniat dr. Craiu.
Dr. Mihai Craiu avertizează că viața noastră cu acest virus va deveni precum o paradă de modă. Vor scăpa cei care vor accepta necesitatea măsurilor de prevenție.
„Mesajul de luat acasă – viața noastră cu maladia COVID-19 va deveni ca o paradă de modă. Vom schimba „hainele” după cum se schimbă vremea și după cum va fi trendul impus de transmiterea comunitară…
Nu în ultimul rând va conta și cum ne raportăm la … „modă”. Unii o vor lua în râs, alții vor adopta cu ușurință ultimele noutăți.
Fără testarea masivă a tuturor celor la risc, fără reguli de protecție non-farmacologică, fără aer curat, fără medicații eficace și fără vaccinare vom fi mereu la risc.
Iar ieșirea de la parada modei (care este viața noastră) este către spital, sau mai rău, indiferent de vremuri…”, a concluzionat medicul Mihai Craiu.
Horoscop 22 noiembrie. Zi tensionată pentru Scorpioni și extrem de agitată pentru Berbeci. E momentul…
Testul ce-ți arată care e riscul de deces în următoarele luni. Ne este vorba de…
Michel de Nôtre-Dame, cunoscut sub numele de Nostradamus, și-a publicat lucrarea „Profețiile” în 1555, o…
Horoscop 22 noiembrie 2024. ZODIA care are parte de o schimbare. Gemeni: astăzi, s-ar putea…
Un obicei simplu îmbunătățește sănătatea cognitivă și întinerește creierul. Timpul ne ajunge din urmă pe…
Potrivit unui nou studiu realizat de cercetătorii de la Universitatea Loughborough, publicat în revista Temperature,…