Consultațiile de la fereastră au început odată cu pandemia, dar unii medici de familie continuă să le facă. Doi pensionari au povestit că primesc rețeta de la doctorul lor fără să fie consultați.
„Se face şi la fereastră, de exemplu, soţul, de când a început cu virusul, nu l-a mai consultat, el e şi cardiac, are fibrilaţii, şi diabet, niciodată nu l-a mai consultat. Păi, cum, te duci şi îţi scrie numai reţetă, ce ai avut. Scrie ea ce ştie acolo şi gata”, a povestit pensionara.
„Îmi ia cardul de sănătate, vine după câteva minute, îmi dă reţeta, la revedere. Îmi zice: nu pot pune mâna pe tine”, a devăluit un pensionar.
Gabriel Lazany: „Le aruncă rețeta pe geam. Nu așa se face”
Managerul Spitalului de Urgență Bistrița, Gabriel Lazany, afirmă că, din păcate, acest caz nu este unul singular. Ar trebui să existe protocoale de tratament și pentru medicii de familie, susține acesta.
„Sunt pacienţi care au spus că nu au reuşit să aibă acces la medicul de familie de când a început pandemia. Stau și îi consultă la geam, le aruncă rețeta pe geam. Nu așa se face. Cum faceți protocoale de tratament în spital, puteți face și un protocol de tratament pentru medicii de familie. Nu îi lăsați să consulte la geam”, a declarat Gabriel Lazany, potrivit sursei citate.
Evaluarea pacienților se face la medicul de familie, susține directorul medical Gabriela Deac.
„Ideal într-adevăr era dacă evaluarea pacienților se putea face la medicul de familie, și clinic și din punct de vedere al analizelor de laborator, medicul de familie având un program de lucru în fiecare zi timp de două ore, la domiciliu pacientului sau pe un flux separat s-ar putea organiza”, declara și Gabriela Deac, director medical.
Întrucât acest lucru nu se întâmplă unii pacienți ajung în stare gravă la spital cu COVID, după ce iniţial s-au tratat singuri acasă, cu ceaiuri şi vitamine, potrivit Radio Romania Actualitati.