Categories: Ştiri sănătate

Pandemia a impulsionat stomatologii să devină manageri mai buni în propriile cabinete și clinici

În ultimii doi ani a crescut vizibil dorința medicilor de a își eficientiza cabinetele și clinicile stomatologice și de a le transforma în business-uri care se dezvoltă sănătos, în beneficiul pacienților.

Pandemia a accelerat investițiile în profesionalizarea managementului cabinetelor și clinicilor de medicină dentară, atât pe fondul incertitudinii, cât și ca răspuns la nevoile pacienților din ce în ce mai informați și exigenți.

Participând la programe de pregătire în managementul cabinetului dentar, aceștia învață cum să eficientizeze activitatea clinicii, astfel încat să se poată concentra pe dezvoltarea lor profesională și să asigure, totodată, evoluția sănătoasă a business-ului. Grija față de un business sănătos și investițiile corecte în acesta înseamnă, în fond, grija față de pacient, prin constanță în servicii medicale de calitate. În peste 70% din cazuri, cei care participă la astfel de programe de certificare beneficiază de suportul unui Dental Office Manager, care implementează și monitorizează majoritatea activităților de management.

„În cadrul programelor ADOM am întâlnit o mulțime de medici antreprenori fondatori care și-au pus sub lupă cabinetele și clinicile dentare, constatând că pentru a putea avea un business care crește sănătos și o echipă fidelă, trebuie să investească în toate procesele de management.

De aceea, de 8 ani dezvoltăm constant programe și instrumente de management ce au la bază experiența noastră de peste 23 de ani în business medical și cultura de sharing care ne definește clinicile.

Întotdeauna împărtășim transparent atât succesul, cât și provocările pe care le avem ca manageri sau proprietari de clinici dentare, iar acest lucru contribuie inclusiv la dorința medicilor de a accesa în număr mai mare cursurile Școlii Dental Office Managers în timpul pandemiei”, declară dr. Oana Taban, CEO Dent Estet & fondator ADOM.

De altfel, în timpul pandemiei, mulți medici au urmărit seria de live-uri susținute de ADOM și au putut să pună în practică recomandările de optimizare a business-ului.

Peste 1000 de manageri de clinici dentare certificați în România

400 de clinici și cabinete din România și peste 1000 de cursanți au urmat programe de pregătire în management medical în cadrul ADOM, în ultimii 8 de existență pe piață. ADOM a contribuit, de asemenea, la consolidarea a 123 de start-up-uri medicale din România, Republica Moldova, Luxemburg și Italia. De altfel, în ultimii ani a crescut numărul clinicilor ce dețin poziția „Dental Office Manager” și a start-up-urilor medicale care urmăresc o dezvoltare sănătoasă încă de la început.

„Am observat creșteri ale business-urilor medicale de 20-30%, până la 60%, în primii 1-2 ani de la participare, în funcție de etapa în care se află clinica în momentul în care apelează la programele de training ADOM.

Aceste rezultate încurajează proprietarii de clinici să investească în dezvoltarea proceselor interne de management, investiții care se traduc ulterior prin număr mai mare de pacienți, medici devotați, predictibilitate în business, ușurința de a găsi parteneri sau investitori, implementarea direcțiilor de bune practici în cadrul echipelor medicale și, nu în ultimul rând, mai mult timp dedicat profesiei, în cazul medicilor proprietari”, declară Erika Ionescu, vicepreședinte & trainer ADOM.

Printre cazurile de succes din portofoliul ADOM se numără clinici care au reușit să aibă un grad de ocupare a celor 5-7 scaune de peste 90% în mai puțin de 18 luni de la deschidere și o retenție a pacienților de peste 65%, un indicator de creștere extrem de important pentru un business medical. O mare parte din această creștere se datorează eficientizării managementului programărilor și tratamentelor interdisciplinare.

ADOM pregătește constant și echipele de suport din grupul Dent Estet, lider de piață, care deține deja 14 clinici medicale în orașe diferite și are planuri de extindere în alte 3 orașe în 2022.

Digitalizarea clinicilor, tendința majoră a momentului

ADOM realizează constant studii de piață pentru a putea adapta cât mai bine programele de training la nevoile medicilor antreprenori fondatori. Astfel, ultimele analize au relevat faptul că digitalizarea serviciilor, dar și a modului în care clinicile colectează și raportează intern indicatorii de business, a devenit una dintre investițiile prioritare în cazul multor clinici dentare.

„Digitalizarea joacă un rol extrem de important în prezent, un exemplu incontestabil fiind chiar grupul Dent Estet, care a lansat în 2017 prima clinică dentară complet digitalizată din țară. Investițiile în tehnologie digitalizată cresc atât retenția pacienților, care primesc un serviciu mdical mai bun, dar și a medicilor. Pe lângă digitalizare, este foarte important să ai și o planificare corectă, să identifici membrii echipei cu cel mai mare potențial și să investești permanent în evoluția lor profesională ”, adaugă dr. Oana Taban, CEO Dent Estet & fondator ADOM.

Recent Posts

Care sunt riscurile anesteziei epidurale și ce alternative există

Riscurile anesteziei epidurale. Anestezia epidurală este o metodă comună de ameliorare a durerii în timpul…

22 de minute ago

Zodiile care termină anul 2024 în forță. Află cine sunt favoritele astrelor și ce le rezervă viitorul!

Zodiile care termină anul în forță. Pe măsură ce anul 2024 se apropie de final,…

52 de minute ago

Oameni cu abilități excepționale care sfidează limitele umane. Ei fac imposibilul să pară posibil

În lumea noastră, există oameni care par să sfideze limitele umane, demonstrând abilități și proprietăți…

o oră ago

Beneficiile postului pentru sănătatea fizică și psihică. Ce îmbunătățiri apar în minte și în trup

Beneficiile postului. Postul, o practică veche și profund spirituală, a fost redescoperit recent de știință…

2 ore ago

Screening-uri și teste medicale de care aveți nevoie în funcție de vârstă

Menținerea sănătății prin screening-uri medicale regulate este esențială pentru prevenirea și depistarea timpurie a bolilor.…

2 ore ago

Cele mai bune remedii pentru răceală și gripă care îți stimulează imunitatea. Le poți face singur acasă

Există numeroase remedii eficiente pentru a ameliora simptomele răcelii și gripei. Aceste remedii pot ajuta…

3 ore ago

Citeste si: