Nu ajunge credinţa în Dumnezeu. Dacă ignori acest lucru, credința ta e în zadar. Renumit pentru învățăturile sale spirituale, PAISIE Aghioritul atrage atenția asupra faptului că mulți credincioși cred în Dumnezeu, însă uită să se și încreadă în EL.
Părintele susţine că „mare lucru este să se lase cineva în mâinile lui Dumnezeu!”.
Oamenii îşi fac planuri şi încearcă să le realizeze, dar fără să ciulească urechile, fără să asculte care este voia lui Dumnezeu şi fără să se conformeze ei, evidenţiază părintele PAISIE Aghioritul.
Părintele ne îndeamnă nu doar să credem în Dumnezeu, ci să ne şi încredem în El. Toţi creştinii ar trebui să facă acest lucru şi vor vedea apoi cum mâna lui Dumnezeu îl mântuieşte”.
• Trebuie să ne lăsăm cu încredere în seama lui Dumnezeu, ca El să ocârmuiască lucrurile, iar noi să ne facem datoria noastră cu mărime de suflet.
• Dacă unul nu se încrede în Dumnezeu, aşa încât să se lase pe sine cu desăvârşire în mâinile Sale, se va chinui.
• Nu ajunge credinţa în Dumnezeu, ci este nevoie şi de încredere în Dumnezeu. Încrederea în Dumnezeu atrage ajutorul Lui.
• De obicei oamenii aleargă mai întâi la mângâierea omenească şi după ce sunt dezamăgiţi de oameni, abia atunci scapă la Dumnezeu. Dar dacă vrem să nu ne chinuim, să cerem mângâierea dumnezeiască, deoarece aceasta este singura mângâiere adevărată.
• Creştinul crede şi se încrede pe sine lui Dumnezeu până la moarte, şi atunci vede limpede cum mâna lui Dumnezeu îl mântuieşte.
• Aşa cum spune Apostolul Pavel, credinţa este să credem în cele nevăzute, nu doar simplu în cele ce se văd. Atunci când ne încredinţăm viitorul nostru lui Hristos, Îl obligăm să ne ajute.
• Încredinţarea desăvârşită în mâinile lui Dumnezeu are drept mamă credinţa, prin care omul se poate ruga tainic şi poate primi şi roadele nădejdii.
• Aceasta este o rugăciune neîncetată şi aduce ajutoare dumnezeieşti în ceasul în care trebuie.