Categories: Stil de viaţă

„Pâinea îngraşă şi prosteşte?” Adevărul despre pâinea noastră cea de toate zilele

Unii dintre noi am auzit încă din copilărie zicală „pâinea îngrăşa şi prosteşte”, dar cât de adevărată este şi cât de multe ştim, de fapt, despre principalul produs alimentar pe care-l consumăm zilnic?

Pâinea neagră nu este neapărat şi integrală!

Multe persoane considera că pâinea neagră este echivalentă cu cea integrală. Pâinea neagră este, de fapt, „neagră” datorită melasei, un sirop gros, vâscos obţinut prin rafinarea trestiei de zahăr. Melasă neagră conţine aproximativ 50% zahăr, fiind doar bogată în potasiu şi acid fosforic.

Însă melasă nu face pâinea neagră să fie integrală. În realitate, pâine integrală conţine cereala, spre exemplu grâul ale căror boabe sunt măcinate în proporţie de 100%. Pâinea albă, spre exemplu, este făcută din doar o parte din bobul de grâu, din înveliş mai exact. practic, nu conţine miezul, cel cu adevărat bogat în nutrienţi. Atunci când cumperi pâine, alege pâinea integrală de orice formă, poate chiar cea făcută din mai multe cereale, nu te mai axa doar pe cea „neagră”.

Valoarea nutritivă a unei felii de pâine

O felie de pâine albă, care are, de regulă, 25 de grame, conţine 2,4 grame de fibre, 7,6 grame de proteine, 3,3 grame de lipide şi 50 de grame de carbohidraţi.

O felie de pâine french toast are 10 grame de proteine, 6,5 grame de lipide, 43 de grame de carbohidraţi şi doar 0,6 grame de fibre.

O felie de pâine graham conţine 7,4 grame de proteine, doar 0,9 de lipide, 3 grame de fibre şi aproximativ 51 de grame de carbohidraţi.

O felie de pâine neagră are 5 grame de fibre, doar 0,8 de lipide, peste 8 grame de fibre şi 50 de grame de carbohidraţi.

O felie de pâine integrală conţine 14 grame de proteine, 5 de lipide, 40 de carbohidraţi şi 6 grame de fibre.

În condiţiile în care pâinea, indiferent de fel, poate varia caloric între cel puţin 250 şi 400 de calorii pe sută de grame, o felie de pâine de 25 de grame poate avea între 60 de calorii şi 100 de calorii.

Însă, presupunând că mănânci cu moderaţie pâine (nu mai mult de 5-6 felii subţiri pe zi), este recomandat să o alegi pe cea integrală. Chiar dacă compari eticheta cu cea neagră, spre exemplu, tot cea integrală este cea care cea mai bună compoziţie nutrivita pentru sănătate.

Citeşte continuarea pe Lyla.ro.

Recent Posts

Ei sunt pensionarii care primesc în plus 50% din pensia totală, de la 1 ianuarie 2025

Pensionarii din România care beneficiază de un sprijin financiar substanțial, ce constă într-o indemnizație suplimentară…

14 minute ago

Anxietatea e problemă tot mai întâlnită! Preia controlul cu 5-HTP

Anxietatea a devenit o experiență comună pentru mulți dintre noi. Zilnic, ne confruntăm cu factori…

44 de minute ago

Care sunt riscurile anesteziei epidurale și ce alternative există

Riscurile anesteziei epidurale. Anestezia epidurală este o metodă comună de ameliorare a durerii în timpul…

o oră ago

Zodiile care termină anul 2024 în forță. Află cine sunt favoritele astrelor și ce le rezervă viitorul!

Zodiile care termină anul în forță. Pe măsură ce anul 2024 se apropie de final,…

2 ore ago

Oameni cu abilități excepționale care sfidează limitele umane. Ei fac imposibilul să pară posibil

În lumea noastră, există oameni care par să sfideze limitele umane, demonstrând abilități și proprietăți…

2 ore ago

Beneficiile postului pentru sănătatea fizică și psihică. Ce îmbunătățiri apar în minte și în trup

Beneficiile postului. Postul, o practică veche și profund spirituală, a fost redescoperit recent de știință…

3 ore ago

Citeste si: