Rezultate căutare pentru: Bilant

Afectiune caracterizata printr-o contractura spasmodica involuntara a muschilor vaginali si perivaginali in momentul penetrari penisului in vagin, astfel incat penetrarea devine imposibila sau dureroasa. Exista vaginism primar, in care tulburarea se produce de la primul contact sexual si vaginism secundar, cel care apare dupa un interval de relatii sexuale satisfacatoare. Vaginismul, spre deosebire de dispareunie (durerea legata de penetrare), exista aproape intotdeauna la primele tentative de raport sexual. Vaginismul poate fi legat de o boala organica (inflamatie, infectie, malpozitie a organelor genitale, prezenta unui himen rezistent) sau de o tulburare psihologica (nastere dificila, preludiu insuficient, violenta sau stangacie a partenerului, absenta dorintei, viol). Cauze – Ele sunt uneori fizice (inflamatie, infectie, malpozitie a organelor genitale, prezenta unui himen rezistent), uneori psihologice (amintirea unei nasteri dificile, insuficienta preliminariilor amoroase, violenta sau stangacia partenerului, absenta dorintei, viol). Vaginismul si frigiditatea nu se asociaza, femeia putand ajunge la orgasm prin masturbare. Diagnostic – Examenul ginecologic trebuie mai intai sa depisteze o malformatie sau o infectie care nu sunt cunoscute, tuseul vaginal putand fi realizat sub anestezie. In absenta oricarei cauze organice, un bilant psihologic, se va stradui sa precizeze dificultatile prezente sau trecute (educatie rigida) ale pacientei. Tratament- Tratamentul, care variaza dupa cauze, poate cuprinde o interventie chirurgicala sau un tratament antibiotic. In caz de anomalie fizica sau de infectie, ori poate face apel la dilatatia treptata a vaginului, la un ajutor psihologic specializat, la o educatie psihosexuala si/sau la excercitii de relaxare.

Organ al vederii continut de orbita. Structura – Ochiul este un organ sferic format dintr-o cochilie rezistenta care inconjoara continutul propriu-zis. Invelisul extern al ochiului, se compune din trei tunici concentrice. Prima, cea externa, este constituita din sclerotica (albul ochiului), traversata in spate de catre nervul optic si prelungindu-se in fata cu corneea, transparenta si bombata. Corneea este primul si cel mai puternic dioptru (suprafata optica ce intervine in refractie) al sistemului optic al ochiului, a doua membrana, cu rol nutritiv, uveea, este tunica medie a ochiului, bogata in vase. Ea se compune, in spate, din coroida, membrana subtire si vascularizata, si, in fata, din corpul ciliar si din iris, acesta fiind perforat in centru de catre pupila, al carei diametru variaza dupa intensitatea luminii. Tunica cea mai profunda este membrana senzoriala, receptorul vizual propriu-zis, compusa doar din retina, membrana fina si translucida care contine conurile si bastonasele, celulele care capteaza lumina. Continut – ochiului este constituit, din fata spre spate, din umoarea apoasa care hraneste corneea si trece in camera anterioara (intre cornee si iris) prin pupila, inainte de a fi eliminata in unghiul format de iris si cornee; din cristalin (lentila biconvexa transparenta de 1 centimetru diametru), situata in spatele irisului, impreuna cu care delimiteaza camera posterioara si legat de muschiul ciliar printr-un ligament inelar, numit zonula, care este responsabil de acomodarea ochiului; din corpul vitros, sau vitroasa, gel transparent care umple globul ocular intre cristalin si retina, si asigura mentinerea volumului ochiului. Fiziologie – Cei doi ochi lucreaza in mod conjugat sub controlul creierului, luand aceeasi directie pentru a fixa un obiect cu scopul de a se forma o imagine clara pe fiecare dintre retine. Ei realizeaza punerea la punct in functie de distanta fata de obiectul privit, multumita procesului de acomodare. Examene – Examenul oftalmologic incepe printr-un examen al refractiei si al acuitatii vizuale de aproape si de departe, cu sau fara corectie. Specialistul procedeaza apoi la un examen al oculomotricitatii si al echilibrului binocular; el observa pleoapele, examineaza sectorul anterior al ochiului (de la cornee la cristalin) cu biomicroscopul, masoara presiunea intraoculara si procedeaza la un examen al fundului de ochi. Eventualele examene complementare permit sa se evalueze campul vizual si vederea in culori. Bilantul ortoptic, evalueaza oculomotricitatea. Angiografia oculara si ecografia examineaza globii oculari pe plan anatomic. Scanerul si imageria prin rezonanta magnetica (I.R.M.) completeaza explorarea cu aparate optice. Patologie – Bolile ochiului pot afecta globul ocular, nervul optic sau anexele ochiului (conjunctiva, pleoapele, muschii si nervii oculomotori). Ele pot fi de diferite tipuri: – Afectiunile congenitale sunt cauzate de o modificare de origine genetica in dezvoltarea aparatului ocular, sau de o afectiune contractata in timpul vietii intrauterine (rubeola, de exemplu) – Afectiunile inflamatorii afecteaza partea superficiala a aparatului ocular (conjunctivita, episclerita) sau membranele interioare (uveita, coroidita). – Glaucomul este o afectiune in cursul careia presiunea intraoculara, prea ridicata, este insotita de alterari ale nervului optic. – Bolile vasculare sunt grave mai ales atunci cand privesc vascularizarea retinei sau a nervului optic (ocluzia arterei sau venei centrale a retinei). – Bolile degenerative pot fi legate de anomalii ereditare (degenerescente tapetoretiniene) sau de Imbatranirea ochiului (degenerescenta maculara legata de varsta, cataracta zisa „senila”). – Tulburarile de oculomotricitate sunt reprezentate, in principal, prin paralizii oculomotorii (oftalmoplegie) si prin strabisme. Sinonim: glob ocular.

Centura osoasa situata in josul abdomenului ce sustine coloana vertebrala, careia ii sunt atasate membrele inferioare. Bazinul este format din cele doua oase iliace, care se articuleaza in spate, de o maniera rigida, cu sacrumul, prelungit in jos cu coccisul. Examene – Bazinul se exploreaza, in principal, prin examene radiologice conventionale. Adesea se realizeaza o scanografie pentru a face un bilant mai precis al fracturilor cotilului. Patologie – In principal, patologia consta in fracturi: – Fracturile centurii osoase pelviene sunt frecvente. Ele rezulta cel mai des dintr-un traumatism violent si pot fi asociate cu leziuni ale organelor interne ale bazinului. In caz de dubla fractura a inelului pelvian sau de disjunctie a simfizei pubiene, trebuie impiedicat, prin statul la pat sau prin tractiune, ca bazinul sa suporte greutatea corpului pana la consolidare, adesea dupa reducerea fracturii prin tractiune sau chirurgie. In schimb, fracturile care nu antreneaza instabilitatea bazinului (fractura aripii iliace, fractura prin scoatere musculara sau ligamentara) sunt tratate, in general, prin metode ortopedice nechirurgicale (tractiune, corset, gips), bazinul suportand atunci greutatea corpului. – Fracturile cavitalii cotiloide, frecvente, antreneaza o atingere a articulatiei coxofemurale. De asemenea, tratamentullor este dificil si aparitia unei artroze post-traumatice nu este rara – Osteila pubiana (inflamatia simfizei pubiene) este cauzata, de obicei, de microtraumatisme repetate care s-au exercitat asupra bazinului. Ea poate surveni la fotbalisti, manifestandu-se printr-o durere in partea interna a zonei inghinale, cu umflare. In majoritatea cazurilor, vindecarea este realizata prin repaus.

Reprezinta examenul biologic care permite numararea diferitelor elemente figurate ale sangelui (plachete, globule rosii, diferite categorii de globule albe). Numararea formulei sangvine (N.F.S.) este unul dintre examenele biologice cel mai desprescrise, ea fiind indispensabila in evaluarea bolilor inflamatorii sau infectioase si a anemiilor, si face parte din orice bilant biologic preoperator. Numararea formulei sangvine se practica pe un prelevat de 5 mililitri de sange venos, recoltat din plica cotului, pe nemancate. Rezultaltele se obtin in cateva ore. Principalele elemente cercetate Hemoglobina: – valori normale: peste 13g/dl la barbati, peste 12g/dl la femei si copii – creste in: hemoconcentratie, poliglobulie – scade in: hemoragie, hemoliza, atingerea maduvei ososse (cauze foarte numeroase) Hematocrit: – valori normale: sub 54% la barbati si sub 47% la femei si copii Leucocite: – valori normale: 4.000-10.000/mm3 Polinucleare neutrofile: – valori normale: 1700-7500/mm3 – cresc in: infectie bacteriana, inflamatie, tabagism, unele medicamente, hemopatie – scad in: etnie africana, infectie virala, toxicitate medicamentoasa, hemopatie Polinucleare eozinofile: – valori normale: 0-500/mm3 – cresc in: alergie, parazitoza Polinucleare bazofile: – valori normale: 0-200/mm3 Limfocite: – valori normale: 500-4500/mm3 – cresc in: boala virala sau bacteriana (tuse convulsiva, hemopatie) – scad in: deficit imunitar Monocite: – valori normale: 0-1000/mm3 – cresc in: inflamatie, hemopatie Plachete: – valori normale: 150000-450000/mm3 – cresc in: stare inflamatorie, ablatia splinei, stimularea maduvei osoase – scad in: atingere a maduvei osoase, boala imunologica, toxicitate medicamentoasa.