Categories: Ştiri sănătate

Soluții cei care suferă de boli infecțioase cronice. Pacienții cu hepatită și HIV nu trebuie ignorați sau uitați

 Pacienții cu hepatită și HIV nu trebuie ignorați sau uitați, atrag atenția specialiștii. În condiţiile suprasolicitării secțiilor de boli infecțioase, organizațiile care derulează acțiuni pentru sprijinul pacienților cu boli infecțioase cronice au pregătit Ghidul “Actualizarea managementului pacientului cu HIV/SIDA post COVID-19”.

În contextul pandemiei COVID – 19 aflată în plină desfășurare, portalul DespreHIV.ro, cu sprijinul Institutului Național de Boli Infecțioase „Prof. Dr. Matei Balș”, al Uniunii Naționale a Organizației Persoanelor Afectate de HIV/SIDA, Fundației Baylor-Marea Neagră, Asociației Române de Luptă Anti-SIDA – ARAS și al companiei Gilead Sciences a implementat în perioada iunie-august 2020 programul “Siguranța Pacientului Cronic cu Boli Infecțioase”. Realizat prin intermediul a opt dezbateri ale specialiștilor din lumea medicală, proiectul a avut ca principal obiectiv realizarea unui set de proceduri necesare autorităților, medicilor, dar și pacienților cronici cu boli infecțioase pentru depășirea perioadei de pandemie COVID-19, precum și un ghid pentru navigarea în siguranță a pacienților în sistemul medical.

Conform statisticilor, în România trăiesc peste 3 milioane de persoane cu boli cronice, dintre care peste 500.000 sunt diagnosticați cu HIV și hepatită. Pentru diagnosticare, terapie și urmărirea evoluției bolii, acești pacienți se adresează cu precădere specialiștilor în boli infecțioase. În ultimele luni, însă, evoluția fulminantă a pandemiei a dus la o suprasolicitare a medicilor cu această specializare, iar clinicile de boli infecțioase au fost curând transformate în spitale-suport COVID-19, ceea ce a îngreunat, ori chiar restricționat accesul pacienților cronici în incinta spitalelor. În acest context, reprezentanții asociaților de pacienți, ai fundațiilor care luptă pentru drepturile acestora, dar și ai Institutului de Boli Infecțioase din România au elaborarat un program care să permită accesul în siguranță la terapiile și serviciile de care au nevoie, în timpul pandemiei și după aceea.

Pacienții cu hepatită și HIV nu trebuie ignorați

Măsuri propuse în programul “Siguranța Pacientului Cronic cu Boli Infecțioase”

În condiţiile ultra-solicitării secțiilor de boli infecțioase, acte medicale precum accesul pacienţilor în spital, modalitatea de prescriere sau de eliberare a medicaţiei, evaluările clinico-biologice, interrelaţionarea cu psihologul, medicul curant sau asistentul social, ori chiar realizarea indicatorilor stabiliți în relaţie cu CNAS au fost afectate de restricţiile sanitare.

În consecință, programul “Siguranța Pacientului Cronic cu Boli Infecțioase” a presupus organizarea a opt video-dezbateri profesionale la care au participat medici specialiști infecționiști, coordonatori ai Centrelor regionale pentru evaluarea și monitorizarea infecţiei HIV/SIDA din țară, autorități din sănătate și reprezentanți ai pacienților. La finalul seriei de întâlniri a fost elaborat ghidul “Actualizarea managementului pacientului cu HIV/SIDA post COVID-19”, care include o radiografie a situației actuale a pacienților afectați de virusul HIV, dar și soluții și propuneri de implementat în spitalele din România, pentru a asigura accesul pacienților la tratament și continuarea în bune condiții a Programului Național de Luptă Împotriva HIV/SIDA.

“Realizarea unor astfel de întâlniri și identificarea soluțiilor care să vină în sprijinul pacienților cu HIV/SIDA sunt necesare în contextul în care acești pacienți se adresează cel mai adesea medicilor infecționiști și clinicilor de boli infecțioase. În această perioadă spitalele sunt unități de primă linie COVID-19, iar personalul medical este blocat în această luptă. Pacienții seropozitivi nu trebuie, însă, ignorați sau uitați, pentru ei fiind esențiale accesul la medicația anti-retrovirală, la internare, la analize de monitorizare, suportul psihologic și posibilitatea de a discuta cu medicul curant.” a declarat Iulian Petre, Director executiv, UNOPA.

Principalele măsuri propuse autorităților medicale fac referire la:

1. Infrastructură
Asigurarea de servicii medicale optime pentru pacienţii cu HIV. Actul medical trebuie să se desfășoare în centre corect amenajate și utilate, într-o clădire separată de restul clinicilor sau într-un spital construit în sistem pavilionar, care să aiba circuite funcţionale separate. În mod ideal, un astfel de centru, ar beneficia și de personal medical dedicat, dar și de un ambulatoriu propriu.
2. Asistență medicală prin telemedicină
Asigurarea de consultaţii și sfaturi medicale prin telefon, pentru a evita deplasarea pacienţilor către clinicile de boli infecţioase.
3. Diagnosticare și suport medical
Stabilirea unor norme clare legate de specialităţile către care să fie îndrumaţi pacienţii cu HIV, atât în timpul stării pandemice, cât și după aceea. Aceste norme ar include crearea de echipe multi-disciplinare, numite de către autorități și nu formate pe bază de colegialitate, ori preferințe între medici.
4. Debirocratizarea sistemului medical
Simplificarea procedurilor prin care este administrat sistemul medical pentru a ușura munca specialiștilor.
5. Prescripție medicală mai eficientă
Pentru a evita deplasarea lunară a pacienţilor la medicul specialist pentru eliberarea reţetei, specialiștii recomandă ca aceștia să poată primi medicaţia aferentă unei perioade mai lungi – două, trei sau chiar patru luni. Acest deziderat se poate realiza doar în condiţiile în care alocările bugetare sunt realizate la timp, iar stocurile sunt în permanenţă asigurate pentru toate medicamentele utilizate în tratarea HIV.
6. “Home delivery” pentru medicamente
Eliberarea pe termen mai lung a medicaţiei poate fi completată și de un sistem de tip „home delivery” (livrare la domiciliu) pentru pacienţii aderenţi și care doresc să primească acasă medicamentele, în condiţii de siguranţă și de respectare a confidenţialităţii pacienţilor.
7. AIDS – softul
Reutilizarea unui registru al pacienţilor seropozitivi, care există și a fost funcţional o perioadă. Acesta ar trebui administrat la nivelul Direcţiilor de Sănătate Publică, acolo unde să fie desemnată o persoană care să introducă datele în sistem.
8. Gestionarea mai eficientă a persoanelor seropozitive din penitenciare
Pentru a evita întreruperile de tratament în cazul acestor pacienți, fapt ce poate determina creștrea ratei de transmitere a bolii, se impune trasabilitatea deţinuţilor la nivelul tuturor penitenciarelor. Medicii din penitenciare au raportat adesea dificultăţi în precizarea schemei terapeutice, livrarea medicaţiei sau realizarea controalelor de etapă.

„Efortul personalului medical este substanțial în această perioadă. Soluția pe care am implementat-o noi pentru a asigura pacienților seropozitivi acces la consultații, terapii și monitorizare înseamnă evaluarea în spații special destinate, cu circuite separate, programarea pacienților pentru evaluare eșalonat, pe județe, dar și evaluare psihologică telefonică. Am evaluat cu prioritate pacienții naivi și născuți din mame seropozitive și am colaborat cu colegii din alte discipline medicale. Chiar dacă mare parte din aceste activități sunt strict medicale, tot acest efort trebuie corelat cu sprijinul autorităților, care dispun de pârghiile necesare pentru a garanta siguranța pacienților seropozitivi în context epidemiologic.”, a declarant Prof. dr. Carmen Dorobăț, Manager al Spitalului Clinic de Boli Infecțioase „Sf. Parascheva” din Iași.
Setul de măsuri propuse autorităților din sănătate pentru a asigura accesul rapid și sigur la diagnosticare și terapie pentru pacienții cu boli cronice, în aceastră perioadă de pandemie, vine ca o continuare a eforturilor derulate de asociațiile care militează de ani de zile pentru drepturile pacienților și echitate în asigurarea unui tratament eficient.

Recent Posts

Horoscop rune 4-10 noiembrie 2024: Zodia care primește o veste neașteptată

Horoscop rune 4-10 noiembrie 2024. Săptămâna următoare promite să fie una intensă pentru toate zodiile,…

31 de minute ago

Avertismentul unui medic: Acest tip de cartofi te pot ucide. Cum îi recunoști

Un medic din Singapore trage un semnal de alarmă cu privire la consumul de cartofi…

o oră ago

Angela Similea și-ar fi pierdut casa din cauza datoriilor. Unde a ajuns să locuiască artista

La 78 de ani, Angela Similea trece printr-o perioadă dificilă. După moartea celui de-al patrulea…

2 ore ago

Dana Budeanu s-ar fi căsătorit în secret cu fiul unui politician influent

Potrivit unei serii de dezvăluiri surprinzătoare Dana Budeanu, cunoscută pentru opiniile sale controversate, ar fi…

2 ore ago

Trucul care te ajută să previi formarea mucegaiului în borcanele de zacuscă

Zacusca ta se poate menține proaspătă mai mult timp! Află cum să previi formarea mucegaiului…

3 ore ago

Aceste pensii vor fi recalculate după o nouă formulă – ce sume vor primi în plus beneficiarii

Parlamentul a adoptat o nouă formulă de recalculare pentru pensiile militare, promițând creșteri semnificative pentru…

3 ore ago

Citeste si: