Pacienţii care suferă de cancer prezintă un risc mai mare de a muri din cauza unei boli cardiovasculare decât restul populaţiei, potrivit unui nou studiu citat de Press Association.
Conform studiului publicat în European Heart Journal, riscul de a deceda din cauza unei boli cardiovasculare a fost de aproape patru ori mai mare în primul an de diagnostic în rândul persoanelor cu cancer, comparativ cu restul populaţiei şi a rămas ridicat pe tot parcursul vieţii.
Experţii nu ştiu exact de ce persoanele cu cancer prezintă un risc mai ridicat de a dezvolta o boală cardiovasculară, însă tratamentul pentru cancer sau factorii legaţi de stilul de viaţă – excesul de greutate, lipsa de mişcare sau consumul unei cantităţi mari de alcool – ar putea reprezenta o cauză, scrie Agerpres.
Noul studiu a comparat populaţia din Statele Unite cu peste 3,2 milioane de supravieţuitori ai cancerului. Potrivit acestuia, în rândul persoanelor care au suferit de 28 de forme diferite de cancer, 38% au murit din cauza cancerului, în timp ce 11% au murit din cauza unei boli cardiovasculare.
Persoanele cu cancer au prezentat un risc mai mare de deces din cauza bolilor cardiovasculare pentru tot restul vieţii, iar riscul a fost cu atât mai ridicat cu cât persoana a fost diagnosticată mai devreme cu boala.
În rândul persoanelor diagnosticate cu cancer înainte de vârsta de 55 de ani, care au supravieţuit cancerului, riscul de a muri de o boală cardiovasculară a fost de peste 10 ori mai mare decât în cazul restului populaţiei.
Cele mai multe decese provocate de boli de inimă s-au produs în rândul pacienţilor diagnosticaţi cu cancer de sân, prostată sau vezică.
În general, persoanele care au supravieţuit unui cancer la sân, laringe, piele, limfom Hodgkin, tiroidă, testicule, prostată, endometru, vezică, vulvă şi penis au prezentat un risc la fel de ridicat de a muri din cauza unei boli cardiovasculare ca şi a cancerului cu care au fost diagnosticate.
„Aceste descoperiri arată că o mare parte a anumitor pacienţi cu cancer vor muri din cauza unei boli cardiovasculare – accident vascular cerebral, anevrism, hipertensiune arterială şi deteriorarea vaselor de sânge”, a afirmat dr. Kathleen Sturgeon, profesor în ştiinţe de sănătate publică de la Penn State College of Medicine din SUA, coautor al studiului.
„Riscul de deces din cauza bolilor cardiovasculare este de câteva ori mai mare în primul an de la diagnostic; uneori, acest risc scade, dar pentru cei mai mulţi, riscul creşte pe măsură ce supravieţuitorii sunt monitorizaţi timp de 10 ani sau mai mult”, a mai spus ea.
„Creşterea conştientizării cu privire la acest risc îi poate stimula pe supravieţuitorii unui cancer să adopte un stil de viaţă sănătos care nu numai că reduce riscul de boli cardiovasculare, dar şi riscul de recurenţă a cancerului”, a mai spus ea.
Testul ce-ți arată care e riscul de deces în următoarele luni. Ne este vorba de…
Michel de Nôtre-Dame, cunoscut sub numele de Nostradamus, și-a publicat lucrarea „Profețiile” în 1555, o…
Horoscop 22 noiembrie 2024. ZODIA care are parte de o schimbare. Gemeni: astăzi, s-ar putea…
Un obicei simplu îmbunătățește sănătatea cognitivă și întinerește creierul. Timpul ne ajunge din urmă pe…
Potrivit unui nou studiu realizat de cercetătorii de la Universitatea Loughborough, publicat în revista Temperature,…
Astrologii prezic un sfârșit de an încărcat de oportunități pentru un număr restrâns de privilegiați.…