Pacienții care suferă de forme rare ale unor boli precum cancerul, epilepsia, bolile endocrine, leucemia și bolile neurologice degenerative vor beneficia de tratament cu molecule noi.
Ministrul Nicolae Bănicioiu a semnat ordinul privind prescrierea medicamentelor aferente denumirilor comune internaționale prevăzute în Lista cuprinzând denumirile comune internaționale corespunzătoare medicamentelor de care beneficiază asigurații, cu sau fără contribuție personală, pe bază de prescripție medicală, în sistemul de asigurări sociale de sănătate.
Actul normativ a fost publicat în Monitorul Oficial 489 din data de 1 iulie 2014.
Documentul aprobă protocoalele terapeutice de prescriere a celor 17 molecule fără echivalent terapeutic care au fost introduse pe lista de medicamente compensate și gratuite în luna mai a acestui an. Este vorba despre denumirile comune internaționale: Ambrisentanum, Stiripentol, Pasireotidum, Clofarabinum, Nelarabinum, Decitabinum, Trabectedinum, Ofatumabum, Dasatinibum, Nilotinibum, Everolimus, Ruxolitinibum, Bosentanum, Tafamidis, Romiplostimum, Sapropterinum, Plerixafor.
‘Așa cum am promis, am finalizat cadrul legislativ necesar pentru actualizarea, în premieră, a listei de medicamente compensate și gratuite după șapte ani. Astfel, pacienții vor putea beneficia de tratament inovativ cu 17 molecule noi orfane, din care 9 sunt pentru tratamentul afecțiunilor oncologice’, a declarat ministrul Sănătății, potrivit comunicatului de presă.
Cele 17 protocoale terapeutice au fost realizate de comisiile de specialitate ale Ministerului Sănătății și prevăd metodologiile și criteriile de includere și excludere din tratamente, indicațiile pentru cele 17 molecule noi, precum și medicii care pot prescrie aceste medicamente (exemplu: medic pneumolog).
Protocoalele mai prevăd modificarea dozelor cauzate de reacțiile alergice și monitorizarea terapeutică a medicamentelor și cea privind răspunsul la tratament.
Totodată, mai sunt precizate și criteriile de întrerupere a tratamentului, dar și condițiile de reluare ale acestuia. Sunt incluse și investigațiile care trebuie recomandate pentru inițierea terapiei. Dozele care trebuie să fie administrate pentru fiecare afecțiune sunt de asemenea prevăzute în actul normativ.
Riscurile anesteziei epidurale. Anestezia epidurală este o metodă comună de ameliorare a durerii în timpul…
Zodiile care termină anul în forță. Pe măsură ce anul 2024 se apropie de final,…
În lumea noastră, există oameni care par să sfideze limitele umane, demonstrând abilități și proprietăți…
Beneficiile postului. Postul, o practică veche și profund spirituală, a fost redescoperit recent de știință…
Menținerea sănătății prin screening-uri medicale regulate este esențială pentru prevenirea și depistarea timpurie a bolilor.…
Există numeroase remedii eficiente pentru a ameliora simptomele răcelii și gripei. Aceste remedii pot ajuta…