Din cuprinsul articolului
Nemulțumiți din cauza unor întârzieri în primirea banilor pentru luna august, medicii de familie anunță că, de la 1 octombrie, vor oferi consultații pacienților doar contra cost.
Pacienții care ajung la medicul de familie, taxați de la 1 octombrie. Președintele Asociației Medicilor de Familie Galați, Dumitru Mărășescu, afirmă că această problemă este din cauza Ministerului de Finanțe, care până acum nu a reușit să vireze banii către casele județene de asigurări de sănătate.
Dumitru Mărășescu: Începând cu data de 1 octombrie nu închidem cabinetele, dar vom întrerupe relația cu Casa de Asigurări pe o perioadă nedeterminată. Adică, pacientul va veni la cabinet, va fi consultat, dacă dorește, contra cost, dar noi nu vom elibera rețete compensate sau bilete de trimitere pentru diverse în relații cu casele de asigurări. Casa trebuia să vireze suma de bani aferentă lunii august până pe data de 18 ale lunii inclusiv. Nici până în momentul de față nu s-au virat nici măcar cinci bănuți, toată țara este la fel.
Doctorul Dumitru Mărăşescu a mai spus că este pentru prima dată când se înregistrează întârzieri aşa de mari, transmite RRA.
Testul ce-ți arată care e riscul de deces în următoarele luni. Ne este vorba de…
Michel de Nôtre-Dame, cunoscut sub numele de Nostradamus, și-a publicat lucrarea „Profețiile” în 1555, o…
Horoscop 22 noiembrie 2024. ZODIA care are parte de o schimbare. Gemeni: astăzi, s-ar putea…
Un obicei simplu îmbunătățește sănătatea cognitivă și întinerește creierul. Timpul ne ajunge din urmă pe…
Potrivit unui nou studiu realizat de cercetătorii de la Universitatea Loughborough, publicat în revista Temperature,…
Astrologii prezic un sfârșit de an încărcat de oportunități pentru un număr restrâns de privilegiați.…