Din cuprinsul articolului
Dintre toate statele europene, numai 4 țări au considerat că pacienții bolnavi psihic reprezintă o prioritate în strategiile de vaccinare anti-COVID. Cu toate acestea, principalele organizații de sănătate psihică solicită ca acest lucru să fie schimbat, deoarece astfel de pacienți pot fi extrem de vulnerabili în fața bolii.
Majoritatea țărilor europene ignoră pacienții bolnavi psihic în strategiile lor de vaccinare împotriva coronavirusului, deși acești pacienți sunt extrem de vulnerabili în privința infectării și decesului din cauza bolii, au avertizat miercuri principalele organizații de sănătate psihică, potrivit Rador.
Dintre cele 20 de țări europene chestionate pentru un studiu, numai Olanda, Marea Britanie, Germania și Danemarca au recunoscut că bolile psihice severe sunt afecțiuni medicale cu risc ridicat și au adoptat reglementări specifice pentru vaccinarea acestui tip de pacienți.
„Acești pacienți sunt complet neglijați în majoritatea planurilor de vaccinare, iar acest lucru trebuie să se schimbe”, a spus Livia De Picker, profesor la Spitalul Universitar de Psihiatrie Campus Duffel din Belgia, unul dintre coordonatorii studiului, potrivit Reuters, citat de Rador.
Rezultatele studiului au fost publicate miercuri seara în jurnalul „Lancet Psychiatry”. Cercetătorii care au realizat sondajul, împreună cu principalele clinici din Europa și organizații europene pentru sănătatea mintală a pacienților, au solicitat Uniunii Europene să stabilească standarde la nivel regional pentru a asigura imunizarea cu prioritate a pacienților vulnerabili cu afecțiuni psihice.
„Țările se uită adesea la ceea ce se întâmplă în altă parte atunci când stabilesc prioritățile pentru vaccinare și, având în vedere cât de puține țări acordă prioritate sănătății mintale, acest lucru riscă să perpetueze neglijarea problemelor de sănătate mintală”, a subliniat Marion Leboyer, unul dintre coautorii studiului, și profesor la Universitatea Paris-Est Créteil. „Aceasta este o problemă majoră în Europa, și va persista dacă nu se iau măsuri.”
Testul ce-ți arată care e riscul de deces în următoarele luni. Ne este vorba de…
Michel de Nôtre-Dame, cunoscut sub numele de Nostradamus, și-a publicat lucrarea „Profețiile” în 1555, o…
Horoscop 22 noiembrie 2024. ZODIA care are parte de o schimbare. Gemeni: astăzi, s-ar putea…
Un obicei simplu îmbunătățește sănătatea cognitivă și întinerește creierul. Timpul ne ajunge din urmă pe…
Potrivit unui nou studiu realizat de cercetătorii de la Universitatea Loughborough, publicat în revista Temperature,…
Astrologii prezic un sfârșit de an încărcat de oportunități pentru un număr restrâns de privilegiați.…