Categories: Ştiri sănătate

Pacienți din București transferați la Iași cu o aeronavă militară

Pacienți din București transferați la Iași cu o aeronavă militară. Aceștia sunt în stare gravă, decizia fiind de ultim moment. Trei pacienți cu coronavirus, aflați în stare gravă, au fost transportați, vineri, de la București la Iași, cu o aeronavă a Forțelor Aeriene Române.

”O aeronavă C-27J Spartan a Forțelor Aeriene Române, configurată pentru misiuni medicale, efectuează vineri, 9 aprilie, o misiune umanitară pe ruta Otopeni – Iași pentru transportul, în regim de urgență, a trei pacienți infectați cu virusul SARS-CoV-2, aflați în stare gravă”, transmis Ministerul Apărării Naționale.

Ministerul a precizat că echipa medicală, care au însoțit bolnavii, este formată din specialiști ai SMURD București și ai Ministerului Apărării Naționale, iar transportul pacienților de la unitățile spitalicești către aeroport s-a realizat cu ambulanțe ale SMURD și ale Serviciului de Ambulanță București-Ilfov.

Aeronava a decolat din Baza 90 Transport Aerian vineri, în jurul orei 15.00. Reamintim că zboruri similare au avut loc în lunile noiembrie și decembrie ale anului trecut.

Se pare că aglomerarea secțiilor ATI de la spitalele care tratează pacienți infectați cu virusul ucigaș a generat ș evacuarea de urgență a Spitalului Foișor, sute de pacienți cu afecțiuni ortopedice fiind trimiși acasă, unii fiind operați cu o zi înainte.

Recent Posts

Testul ce-ți arată care e riscul de deces în următoarele luni. Ne este vorba de „ghicit în cărți”

Testul ce-ți arată care e riscul de deces în următoarele luni. Ne este vorba de…

9 ore ago

Profețiile catastrofale ale lui Nostradamus care se vor împlini până la sfârșitul anului 2024

Michel de Nôtre-Dame, cunoscut sub numele de Nostradamus, și-a publicat lucrarea „Profețiile” în 1555, o…

9 ore ago

Horoscop 22 noiembrie 2024. Dezastru pentru o zodie azi: Posibil eșec

Horoscop 22 noiembrie 2024. ZODIA care are parte de o schimbare. Gemeni: astăzi, s-ar putea…

10 ore ago

Un obicei simplu îmbunătățește sănătatea cognitivă și întinerește creierul

Un obicei simplu îmbunătățește sănătatea cognitivă și întinerește creierul. Timpul ne ajunge din urmă pe…

10 ore ago

Ce se întâmplă dacă faceți baie fierbinte în fiecare zi? Efecte nebănuite

Potrivit unui nou studiu realizat de cercetătorii de la Universitatea Loughborough, publicat în revista Temperature,…

11 ore ago

Zodii lovite de noroc până la final de an. Au șanse uriașe să câștige la LOTO

Astrologii prezic un sfârșit de an încărcat de oportunități pentru un număr restrâns de privilegiați.…

11 ore ago

Citeste si: