Pacienții cu handicap din cadrul spitalului Mălăiești din județul Vaslui sunt ținuți în condiții inumane în cazul în care nu sunt „cuminți”. Aceștia sunt ținuți timp de șapte zile într-o cameră cu un singur pat și cu o găleată pe post de toaletă. Cu toate acestea, angajații susțin că nimic nu este inuman în acest tip de tratament.
Cei 52 de pacienți cu dizabilități au vârsta cuprinsă între 40 și 60 de ani și fac parte dintr-o categorie vulnerabilă de persoane, fără venituri, familie sau locuință.
Condițiile privind tratarea pacienților din centrul de recuperare și reabilitate neuropsihică din satul Mălăiești, județul Vaslui a ieșit la iveală în urma unei vizite a echipei Consiliului de Monitorizare a implementării convenției ONU privind drepturile persoanelor cu dizabilități.
Întregul raport poate fi consultat AICI.
Raportul instituției a scos la iveală o mulțime de probleme structurale, de la lipsa autorizației de funcționare și cea de personal, la folosirea izolării prelungite ca metodă de pedeapsă sau tratament pentru pacienții agitați.
„Din declarațiile celor de acolo, inclusiv recunoscând de personalul medical și toți cei care erau prezenți la acel moment șefă de centru, toți de acolo, au spus că acea cameră este folosită pentru pedepsirea beneficiarilor.
Pedeapsa aplicată era câteva zile să stea acolo fără nimic”, a declarat președintele Consiliului de Monitorizare, Gabriel Botnariu.
Camera în care erau pedepsiți „pacienții zgomotoși” timp de 7 zile este formată dintr-un pat, o găleată pe post de toaletă și o chiuvetă pusă de formă, întrucât nu sunt montate țevi.
Pereții sunt găuriți, mai multe bucăți de faianță și gresie sunt desprinse, toaletele și bucătăriile sunt murdare și o mare parte din mobilă este ruptă. Angajații spun însă că pacienții nu au fost niciodată tratați inuman, așa cum reiese din raport.
Cei 26 de bărbați și 26 de femei, majoritatea cu handicap psihic sunt îngrijiți de trei lucrători sociali și 23 de infirmiere. Medicii psihiatri sau psihologii lipsesc din centru.