Din cuprinsul articolului
Șase pacienți cu Covid-19, decedați pentru că nu au mai avut loc la ATI, în Timiș. Sunt primele semne evidente că sistemul medical începe să cedeze. De altfel, doctorul Vigil Musta din Timişoara ne transmite răspicat că, deocamdată, soluţia ca să ieşim din această criză, este să nu ne îmbolnăvim.
„Au fost pacienţi internaţi la noi de mai multe zile şi care, la un moment dat, s-au desaturat, necesitând intervenţia pe secţia de terapie intensivă, doar că nu au fost locuri pentru toată lumea şi, din păcate, au decedat”, a declarat dr. Virgil Musta, medic specialist de boli infecțioase, pentru protv.
Cu o secţie de terapie intensivă plină, în care pot fi trataţi doar 14 oameni, Spitalul de Boli Infecţioase „Victor Babeş” din Timişoara este primul din ţară care îşi recunoaşte neputinţa în lupta cu coronavirusul. Acolo, pacienţi infectaţi cu SARS-CoV-2 s-au stins pentru că nu s-a găsit în timp util un pat la ATI. Şase astfel de cazuri au fost doar în ultimele 24 de ore. Erau oameni între 67 şi 82 de ani.
Pacienți cu Covid-19 decedați
Virgil Musta: „Au fost pacienţi în vârstă, cu comorbiditati multiple, ne aşteptam să evolueze sever, am avut speranţa că reuşim să întoarcem acest mecanism patogenic care odată declanşat devine foarte greu să lupţi împotriva lui. Din păcate, nu am reuşit.”
În Italia, în momentul în care sistemul medical nu a mai avut resurse să interneze pacienţii – mortalitatea a crescut de la 3-5% la peste 12 procente. Medicul Virgil Musta avertizează că la fel s-ar putea întâmpla şi la noi.
Virgil Musta: „Aceste cazuri, în momentul care decompesesează sau au nevoie de oxigen, sunt preluate şi sunt salvate de secţiile specializate. În momentul în care nu mai ai loc pe aceste secţii, acestea foarte probabil vor deceda la domiciliu. Suntem într-o situaţie dificilă. Deci, singura soluţie e să nu ne îmbolnăvim”.