Categories: Ştiri sănătate

Pacienți, bătuți și torturați cu electroșocuri într-un spital din România

Pacienți bătuți și torturați. Un scandal de proporții a izbucnit la Spitalul de Psihiatrie din Ștei, județul Bihor, unde angajații sunt acuzați că au torturat pacienții prin metode brutale, inclusiv folosirea unui pistol cu electroșocuri.

Două anchete sunt în desfășurare, după ce abuzurile grave au fost descoperite de echipa de monitorizare a Consiliului pentru Implementarea Convenţiei ONU privind drepturile persoanelor cu dizabilităţi.

Pacienți bătuți și torturați în spital

Conform raportului făcut public de Observator News pe 11 octombrie 2024, pacienții erau nu doar bătuți și electrocutați, dar și înfometați, hrăniți cu alimente stricate și ținuți în condiții insalubre. În cadrul vizitei echipei de monitorizare, aceștia au aflat că bolnavii erau abuzați fizic și verbal și chiar amenințați cu electroșocuri. Aparatul folosit pentru aceste abuzuri a fost găsit în salonul nr. 1, la etajul 2, Secția 1 Psihiatrie Bărbați.

În timpul inspecției, echipa de monitorizare a găsit echimoze și vânătăi pe corpurile a cinci pacienți, dovada clară a abuzurilor suferite. În momentul descoperirii pistolului cu electroșocuri, inspectorii au alertat imediat poliția.

Horia Miara, managerul spitalului, a declarat că angajatul care a adus aparatul în spital susținea că intenția sa a fost de a-l folosi ca lanternă, dar acesta avea și o funcție de electroșocuri. Această justificare nu a fost suficientă pentru a explica abuzurile asupra pacienților.

Complicitatea personalului medical

Asistenta șefă și medicul șef de secție sunt acum considerați complici la aceste abuzuri, întrucât nu au informat managerul spitalului despre ceea ce se întâmpla. Deși pacienții erau ținuți în condiții degradante, cu pături fără lenjerie și saltele murdare și mucegăite, în magazia spitalului au fost găsite lenjerii și saltele noi, care nu au fost distribuite.

Situația din Spitalul de Psihiatrie din Ștei este cu atât mai gravă, cu cât începând din 2021, în această instituție au murit 24 de pacienți, dintre care 11 s-au înecat cu mâncare. Această statistică îngrijorătoare a ridicat numeroase semne de întrebare cu privire la calitatea îngrijirii oferite pacienților.

În ciuda gravității situației, Ministerul Sănătății nu a oferit încă un punct de vedere oficial cu privire la abuzurile și decesele din spital.

Recent Posts

Trei zodii care vor avea toată lumea la picioare în următorii 20 de ani

În următorii 20 de ani, lumea va trece prin transformări majore, iar astrologii susțin că…

20 de minute ago

Nu exagera cu suplimentele cu vitamina C! Pot favoriza dezvoltarea tumorilor

Suplimentele alimentare sunt promovate adesea ca soluții miraculoase pentru sănătate, dar consumul lor necontrolat poate…

50 de minute ago

De ce te trezești la 3 dimineața? Plus metoda simplă care te ajută să adormi instantaneu

De ce te trezești la 3 dimineața? Îți este cunoscută senzația de a privi în…

o oră ago

Horoscop 25 noiembrie – 1 decembrie. Câștiguri finaciare majore pentru o zodie

Horoscop 25 noiembrie - 1 decembrie. În ultima săptămână din noiembrie, astrele se aliniază pentru…

2 ore ago

Studiu Burnout – Femeile din România sunt mult mai epuizate la locul de muncă decât bărbații

Burnout-ul, o problemă tot mai frecventă în rândul angajaților români, afectează în special femeile, potrivit…

2 ore ago

Creșterile de pensii ar putea fi anulate! Decizia crucială a CCR

Creșterile de pensii ar putea fi anulate! O veste cu un impact major asupra pensionarilor…

3 ore ago

Citeste si: