Pacientă cu cancer de colon în stadiu terminal: ”Am avut acest simptom, când mergeam la toaletă, o jumătate de an. Dar l-am ignorat!”

Simptome cancer colon. O pacientă cu cancer colorectal, în stadiul 4 povestit, în cadrul unui eveniment despre screeningul cancerului de colon, cum a descoperit că are boala și care au fost simptomele pe care le-a observat. 

”În decembrie 2016 am fost diagnosticată cu cancer colorectal. Apoi am fost operată  și în ianuarie am început chimioterapia, iar în 2017 am fost operată de metastaze la ficat, acum fac chimioterapie după intervenția chirurgicală, de 3 luni. Eu când am depistat boala, n-am depistat-o întâmplător, am avut jumătate de an simptome, constipație alternată cu diaree, dar nu m-am gândit că poate fi atât de grav.

Am dat vina pe alimentație pe viața stresată, am zis că poate e colon iritabil. Într-o zi mi-a fost extrem de rău, am avut dureri foarte mari și un medic mi-a recomandat colonoscopia și atunci am depsitat tumora. Am văzut că am cancer, lucru care, pe moment, m-a bulversat. Acum sunt OK psihic, am o viață absolut normală, în afară de faptul că fac chimioterapie, săptămânal, în rest, viața mea decurge absolut normal. Cancerul a fost depistat în stadiul 4. Am avut o mătușă cu cancer de colon.”

Simptomele cancerului de colon

Unul dintre simptome este modificarea scaunului, care poate contine mucozitati si urme de sange. Tranzitul intestinal devine neregulat si variabil din punctul de vedere al consistentei, constipatia alternand cu diareea. Semnele instalarii cancerului de colon sunt numeroase si nespecifice. Pe langa cele enumerate pana acum, acestea includ:

  • oboseala;
  • slabiciune;
  • dificultati de respiratie;
  • crampe sau balonare.

Boala poate fi şi prevenită, nu doar depistată timpuriu

Colonoscopia este principalul test de screening al cancerului de colon şi rect şi unul din cele mai importante instrumente ce conduce la scăderea mortalităţii prin acest tip de cancer.

După vârsta de 45-50 de ani orice persoană din populaţia generală, fără simptome de alarmă sau fără rude cu antecedente de cancere ale tubului digestiv şi considerate astfel cu risc scăzut, trebuie să efectueze o colonoscopie de rutină.

Apariţia simptomelor menţionate mai sus trebuie să vă îndrume către medicul specialist, pentru a stabili dacă trebuie efectuată o colonoscopie.

Recent Posts

Testul ce-ți arată care e riscul de deces în următoarele luni. Ne este vorba de „ghicit în cărți”

Testul ce-ți arată care e riscul de deces în următoarele luni. Ne este vorba de…

5 ore ago

Profețiile catastrofale ale lui Nostradamus care se vor împlini până la sfârșitul anului 2024

Michel de Nôtre-Dame, cunoscut sub numele de Nostradamus, și-a publicat lucrarea „Profețiile” în 1555, o…

5 ore ago

Horoscop 22 noiembrie 2024. Dezastru pentru o zodie azi: Posibil eșec

Horoscop 22 noiembrie 2024. ZODIA care are parte de o schimbare. Gemeni: astăzi, s-ar putea…

6 ore ago

Un obicei simplu îmbunătățește sănătatea cognitivă și întinerește creierul

Un obicei simplu îmbunătățește sănătatea cognitivă și întinerește creierul. Timpul ne ajunge din urmă pe…

6 ore ago

Ce se întâmplă dacă faceți baie fierbinte în fiecare zi? Efecte nebănuite

Potrivit unui nou studiu realizat de cercetătorii de la Universitatea Loughborough, publicat în revista Temperature,…

6 ore ago

Zodii lovite de noroc până la final de an. Au șanse uriașe să câștige la LOTO

Astrologii prezic un sfârșit de an încărcat de oportunități pentru un număr restrâns de privilegiați.…

7 ore ago

Citeste si: