Ozana Barabancea a acordat un interviu revistei VIVA, în care a fost de o sinceritate uluitoare. Artista a vorbit despre operația de micșorare a stomacului pe care a suportat-o și despre cât de grea a fost adaptarea pre și post operatorie.
Operația aceasta nu este un moft, mărturisind că a făcut-o pentru sănătate, pentru a sta cât mai mult timp alături de copiii săi.
Dar se pare că din exterior, lucrurile par mai simple decât sunt. Artista sfătuiește toate persoanele care intenționează să își facă o astfel de operație să reflecteze îndelung, ea declarând că a pus în balanță plusurile și minusurile timp de 3 luni de zile înainte de operație.
Mental, nici acum nu s-a obișnuit cu noile măsuri, dar se simte ușoară și, cel mai important, sănătoasă. Ozana a declarat că privește fotografiile cu ea și nu înțelege cum a permis o asemenea prăbușire a ei. A spus că atunci când era obeză, credea că totul e în regulă, că se mințea și că se afla într-o stare totală de negare. Mult timp, mâncarea a fost un refugiu pentru a-și alina nemulțumirile și neîmplinirile, iar după operație, acest lucru a fost cel mai greu. Nu te mai poți alina cu refugiul de odinioară, mâncarea reconfortantă.
Sursa foto: Ozana Barabancea Facebook
Testul ce-ți arată care e riscul de deces în următoarele luni. Ne este vorba de…
Michel de Nôtre-Dame, cunoscut sub numele de Nostradamus, și-a publicat lucrarea „Profețiile” în 1555, o…
Horoscop 22 noiembrie 2024. ZODIA care are parte de o schimbare. Gemeni: astăzi, s-ar putea…
Un obicei simplu îmbunătățește sănătatea cognitivă și întinerește creierul. Timpul ne ajunge din urmă pe…
Potrivit unui nou studiu realizat de cercetătorii de la Universitatea Loughborough, publicat în revista Temperature,…
Astrologii prezic un sfârșit de an încărcat de oportunități pentru un număr restrâns de privilegiați.…