Din cuprinsul articolului
Uitate sunt rețetele bunicii. De Sărbători cumpărăm produse „de-a gata”. Rar, însă, citim ce scrie pe etichete și puțini dintre noi știu ce înseamnă și cât de nocivă este acea înșiruire de substanțe
Un studiu al Asociaţiei pentru Protecţia Consumatorilor din România (APC România), realizat pe produse cumpărate masiv, de români, în această perioadă, trage un uriaș semnal de alarmă: mare parte din ele sunt bogate în sare, zahăr și grăsimi, la care se adaugă o incredibil de lungă listă de aditivi alimentari, de la cei care pot provoca alergii ușoare, până la cei recunoscuți a fi cancerigeni.
Spre exemplu, banala, ați spune, carne tocată pentru sarmale, un produs realizat de hipermarket-ul Cora, conține trei aditivi alimentari: acid ascorbic, ascorbat de sodiu și carmin de cochilii. Pe pachet, spun reprezentanții APC România, nu se menționează procentul de carne de porc din produs, ci doar că mai conține: orez, ceapă deshidratată, pastă de tomate, sare iodată și zaharuri.
Aceeași problemă și la amestecul carne tocată de porc și vită (tot de la Cora). Conține, și el, 3 aditivi alimentari: citrați de sodiu, acetați de sodiu și ascorbat de sodiu. Totuși, pe eticheta sa scrie că produsul conține 94% carne, în proporții egale din cele două specii, diferența de 7% fiind apă, zaharuri și aditivi alimentari.
Nici preparatele, așa-zis tradiționale, nu sunt mai „naturale”. Spre exemplu, caltaboșul fabricat de Meda Prod SRL conține 5 aditivi alimentari: difosfat de sodiu, glutamat monosodic, acid ascorbic, eritrobat de sodiu și nitrit de sodiu. Din nou, producătorul nu s-a obosit să noteze procentul de carne de porc și de organe din compoziție, dar a scris pe etichetă că sarea reprezintă circa 2,3 grame/100 grame de produs, și că a mai adăugat în pastă și amidon, proteină vegetală din soia și zaharuri.
La rândul ei, toba fabricată de Auchan conține 3 aditivi: ascorbat de sodiu, citrat de sodiu și glutamat monosodic. Nu este menționat procentul de carne sau de organe de porc, dar, de pe etichetă, aflăm că include șorici, gelatină, zaharuri și condimente.
De asemenea, lebărul de la Ifantis România SA conține 6 aditivi alimentari: mono și digliceridele acizilor grași, acid ascorbic, caragenan, carmin, glutamat de sodiu și nitrit de sodiu. Nu știm cantitatea de ficat, ci doar că el conține și apă, slănină, șorici, cazeină, zaharuri, soia și condimente.
Nici măcar la banalele chiftele, producătorul nu spune din câtă carne sunt făcute. Citind eticheta afli, însă, că ele conțin 8 aditivi alimentari: arome, acid ascorbic, ascorbat de sodiu, carmin de cochilii, citrați de sodiu, acetați de sodiu, ascorbat de sodiu și bicarbonat de sodiu, la care se adaugă apă, sare iodată, ceapă deshidratată, pătrunjel și zaharuri. Până și așa-numiții „cârnați proaspeți Chipolatas din carne de porc”, realizați de Auchan, conțin 6 aditivi alimentari, doar că aici sunt trecuți ca: E 252, E 262, E 300, E 551, E 120 și E 160c. Ce înseamnă aceste E-uri, afli doar dacă dai o căutare pe Google. Evident, cantitatea de carne e un secret, iar produsul mai conține: apă, sirop de glucoză din grâu și condimente.
La slăninuță te-ai putea gândi că au lăsat-o mai moale cu aditivii, că e doar o bucată de grăsime, în definitiv. Incredibil, însă, nu! În slăninuță afumată fabricată de Zimbo România SRL, avem 6 aditivi alimentari: E 450 (difosfați – emulgatori), E 451 (trifosfat pentasodic – emulsificator), E 316 (erithorbat de sodiu – antioxidant), E 407 (caragenan – agent de îngroșare), nitrit de sodiu și monoglutamat de sodiu. Ba chiar are și apă, sare și ceva fum din lemn de cireș.
„Consumatorii se așteaptă ca eticheta să reflecte cu exactitate conținutul și calitatea produsului, lucru care nu se întâmplă în cele mai multe situații. Folosirea aditivilor alimentari a devenit o practică obișnuită din partea producătorilor de alimente. Consumatorii trebuie să evite alimentele cu aditivi, deoarece creează mari probleme de sănătate pe termen lung. Aceștia au numai un rol tehnologic, adică „acoperă” calitatea scăzută a ingredientelor principale din compoziția produselor alimentare, creând percepții false privind anumite caracteristici organoleptice, cum ar fi aspectul, prospețimea, culoarea, gustul și aroma”, a declarat Conf. Univ. Dr. Costel Stanciu, președinte APC România.
Sosul de maioneză Olympia, produs de Contec Food SRL, conține orice altceva în afară de gălbenuș de ou. Adică, 7 aditivi alimentari: gumă guar, gumă xantan, benzoat de sodiu, sorbat de potasiu, acid citric, butilhidroxianisol și butilhidroxitoluen. Acest produs este realizat din: ulei de floarea soarelui (25%), amidon modificat din porumb, oțet din vin, zahăr, sare iodată și muștar. Untul Gruia cu 60% grăsime, produs fabricat în Belgia și distribuit de SC Macromax SRL, conține și sorbat de potasiu, un conservant care poate produce alergii, dureri de cap, diaree, greață și poate agrava simptomele astmului.
Același studiu privind calitatea bucatelor de pe masa de Crăciun, care face parte din Campania Națională de Informare și Educare „Hrană sănătoasă – o investiție pe termen lung în sănătatea noastră”, ne arată că măslinele negre Mamuth, ambalate de Auchan, conțin 2 aditivi: E 270 ( acid lactic – conservant) și E 579 ( gluconat feros – colorant). Până și sarea de mare iodată, produs al Carrefour, conține, pe lângă iodura de potasiu (folosită după accidentele nucleare pentru că blochează tiroida), și un aditiv alimentar – ferocianură de potasiu (E 536, care, la peste 100 de grade, se descompune în cianură de potasiu – otravă binecunoscută- și clorură de fier).
15 aditivi- Cozonac cu rahat și cacao, fabricat de Lucipol
14 aditivi- Cozonac cu rahat și cacao, fabricat de Vel Pitar
13 aditivi- Cozonac cu nucă și cacao, fabricat de Lucipol
11 aditivi- Cozonac cu nucă și cacao, fabricat de Vel Pitar; cozonac cu nucă, cacao și stafide, fabricat de Lucipol; cozonac cu nucă, stafide și cacao, fabricat pentru CORA
10 aditivi- Cozonac cu nucă, stafide și cacao, fabricat de Vel Pitar; cozonac cu rahat fabricat pentru Carrefour
9 aditivi- Cozonac cu nucă, fabricat de Vel Pitar; cozonac cu nucă si cacao, fabricat de Aida Prod Com; cozonac cu umplutură de nucă, stafide și cacao, fabricat de Sal-Pan
8 aditivi- Cozonac cu cremă de lapte-frișcă, fabricat de Boromir; cozonac cu nucă, fabricat de As Pan
6 aditivi- Cozonac cu cremă ciocolată-rom, fabricat de Boromir; cozonac cu umplutură de nucă, stafide și rahat, fabricat de As Pan; cozonac cu stafide, rahat și cacao, fabricat de Teoden
5 aditivi- Cozonac cu nucă și cacao, fabricat de Carrefour; cozonac cu rahat, stafide și cacao, fabricat de Cristian Impex
4 aditivi- Cozonac cu cremă caramel și cremă ciocolată, fabricat de Boromir.
● E300 – acidul ascorbic este un agent antioxidant obținut din glucoză și care, în cantități mari, poate produce diaree, atacă smalțul dinților și duce la formarea calculilor la rinichi.
● E330 – acidul citric este un agent de reglare a acidității. Cel mai bine documentat efect al său este distrugerea smalţului dentar, favorizând apariţia cariilor. Nu este recomandat în alimentaţia copiilor, iar cei care au afecţiuni cardiovasculare sau renale, afecţiuni ale aparatului digestiv şi diaree nu ar trebui să-l consume.
● Dioxidul de sulf (Sulfiții) este un alergen cunoscut a cărui prezență în alimente, acolo unde este permisă, trebuie întotdeauna să fie declarată dacă valorile sunt mai mari de 10 mg / kg. Persoanele care au alergie la sulfiți pot suferi de dureri de cap, greață, astm sau chiar, în cazuri grave, șoc anafilactic.
● E621 – Monoglutamatul de sodiu este potenţiator de gust şi aromă. Poate provoca reacţii alergice, dureri de cap şi de gât, ameţeală, greaţă, diaree şi poate bloca asimilarea vitaminei B6 şi a calciului.
● E200 – acidul sorbic este un conservant obținut dintr- un gaz iritant, toxic, incolor denumit keten. Poate produce reacții alergice la nivelul pielii și tulburări respiratorii.
● E202 – sorbatul de potasiu este un conservant ce irită pielea, ochii şi mucoasele. Poate fi genotoxic și mutagen pentru celulele sângelui uman.
● E171 – dioxidul de titan, colorant artificial. Din studiile efectuate pe animale, s-a observat faptul că E171 ar provoca diferite leziuni la nivelul aparatului cardiovascular, dar și la nivelul ficatului. De asemenea, s-au observat modificări și la nivelul splinei și rinichilor, dar și sistemului imunitar. A fost clasificat de Agenția Internațională pentru Cercetare în Domeniul Cancerului ca posibil cancerigen pentru oameni. În Germania, el a fost interzis.
● E250 – Nitritul de sodiu este un conservant utilizat în industria cărnii, care împiedică formarea microorganismelor. La nivelul Uniunii Europene este permis a fi utilizat numai în amestec cu sarea într-o proporție de 0.0625%. Unele studii au arătat că există riscuri cancerigene asociate cu acest aditiv alimentar. Totodată, preparatele din carne au un conţinut ridicat de sare, care variază între 2 grame și 5,5 grame.
● E407 – caragenanul este un gelifiant care funcționează ca un agent de îngroșare. Unele studii au arătat că există riscuri cancerigene asociate cu acest aditiv alimentar, așa că în Uniunea Europeană este interzis a fi utilizat în formulele pentru bebeluși din motive de precauție.
Sursa: EVZ.ro.
Horoscop rune 4-10 noiembrie 2024. Săptămâna următoare promite să fie una intensă pentru toate zodiile,…
Un medic din Singapore trage un semnal de alarmă cu privire la consumul de cartofi…
La 78 de ani, Angela Similea trece printr-o perioadă dificilă. După moartea celui de-al patrulea…
Potrivit unei serii de dezvăluiri surprinzătoare Dana Budeanu, cunoscută pentru opiniile sale controversate, ar fi…
Zacusca ta se poate menține proaspătă mai mult timp! Află cum să previi formarea mucegaiului…
Parlamentul a adoptat o nouă formulă de recalculare pentru pensiile militare, promițând creșteri semnificative pentru…