Din cuprinsul articolului
Dr. Mihail, despre otrava care declanșează cancerul. Studiile arată că există o legătură între consumul excesiv de alimente procesate și creșterea riscului de dezvoltare a unei varietăți de afecțiuni și boli, inclusiv cancerul. În general, alimentele procesate sunt bogate în așa-numiți aditivi alimentari, conservanți, coloranți artificiali și grăsimi trans. Aceste substanțe pot fi dăunătoare sănătății noastre și pot crește riscul de apariția unor mutații genetice și procese inflamatorii care pot contribui la dezvoltarea cancerului.
Dr. Mihail Pautov explică pe larg ce alimente favorizează declanșarea cancerului: „Dacă ai peste 30 de ani, ACUM, ai multe microcancere în corp care circulă. Dacă ai peste 60 de ani, ai foarte multe”
Așadar, mâncarea procesată este un motiv de îngrijorare cu privire la impactul său asupra sănătății și asocierile cu riscul de cancer. Aceste alimente, care sunt modificate prin procese precum conservarea, afumarea, congelarea și adăugarea de aditivi, pot avea un impact semnificativ asupra sănătății umane.
Conținutul ridicat de sare, zahăr și grăsimi trans în multe alimente procesate pot contribui la dezvoltarea bolilor de inimă, obezitate și diabet de tip 2.
O dietă bogată în alimente procesate poate duce, de asemenea, la un aport insuficient de nutrienți esențiali, cum ar fi vitaminele, mineralele și fibrele. Acest lucru poate afecta negativ sistemul imunitar și poate reduce capacitatea organismului de a lupta împotriva bolilor.
„Mâncarea procesată duce direct la cancer. Mâncarea procesată duce indirect la cancer.
Dacă ai peste 30 de ani, în momentul de față, ai multe microtumori, microcancere în corp care circulă. Dacă ai peste 60 de ani, știința spune că ai foarte multe astfel de microcancere care circulă în corp și care sunt ținute în frâu de sistemul tău imun. Acest sistem imun are nevoie de arme și muniție. Armele sunt date de sport, iar muniția este exact ceea ce mănânci.
Microbiomul joacă un rol esențial pentru a crea această muniție, dar el trebuie să fie sănătos. El este însă distrus de mâncarea procesată și în felul acesta mâncarea procesată duce la cancer”, explică mediul Mihail Pautov.
Dr. Mihail: Așa apare cancerul: Legătura dintre alimentele procesate și cancer este în continuare un subiect de cercetare intensă. Studiile sugerează că anumite tipuri de mâncare procesată, cum ar fi carnea procesată precum mezelurile sunt clasificate de către Agenția Internațională pentru Cercetarea Cancerului ca fiind „carcinogene pentru om”.
Asta înseamnă că există dovezi suficiente care leagă consumul acestora de un risc crescut de cancer, în special cancerul colorectal.
„Și iată cum, microbiomul tău semnalizează sistemului tău imun când ceva este în neregulă, dacă tu mănânci mâncare procesată care îl ține continuu inflamat, sistemul tău imun și microbiomul vor semnaliza continuu niște ținte false.
Sistemul tău imun o să stea inflamat pentru a ține frâu mâncării procesate pe care o mănânci și pentru a ține în frâu microbii care sunt răi din microbiomul tău. Și astfel, acele microtumori pot scăpa de sub control și astfel apare cancerul.
Pentru a putea preveni acel cancer, sistemul tău imun trebuie să fie odihnit și trebuie să nu aibă ținte false care sunt reprezentate de toată mâncarea procesată, de prăjeli, de mâncare care stă la raft 2 ani, de exces de zahăr.
În felul acesta, dacă mănânci sănătos, și-ți faci un obicei din a mânca fructe și legume și extrem de puțină mâncare procesată, sistemul tău imun o să stea mereu vigilent, odihnit și gata să intervină pentru a ține în frâu acele microtumori care circulă, din păcate, în noi”, a mai spus dr. Mihail Pautov, potrivit dcmedical.ro.
Aditivii alimentari și conservanții, dezvoltă cancerul
În plus, aditivii alimentari și conservanții folosiți în procesarea alimentelor pot avea și ei un rol în dezvoltarea cancerului. De exemplu, nitriții și nitrații folosiți în conservarea cărnii pot forma nitrozamine, care sunt cunoscute pentru proprietățile lor cancerigene. De asemenea, utilizarea unor aditivi artificiali, cum ar fi coloranții sau îndulcitorii artificiali, a fost asociată cu un risc crescut de cancer în unele studii, deși rezultatele nu sunt definitive.
Dr. Mihail: Nu toate alimentele procesate sunt nocive
Multe alimente procesate, cum ar fi laptele pasteurizat, conservele de legume și fructe, sau cerealele îmbogățite, pot face parte dintr-o dietă sănătoasă. Cheia este moderația și alegerea produselor procesate cu un conținut scăzut de aditivi, sare și zahăr.