Din cuprinsul articolului
Brașovul a fost inclus de National Geographic printre cele mai recomandate destinații de călătorie pentru 2025, fiind apreciat nu doar pentru farmecul său medieval, ci și pentru faptul că este poarta de intrare în Transilvania, o regiune cunoscută pentru pădurile, satele pitorești și munții săi. Publicația sugerează turiștilor să exploreze traseul de drumeție Via Transilvanica, care oferă o imagine autentică asupra întregii țări.
Brașovul este prezentat ca un loc plin de istorie, povești și atracții, precum Castelul Bran și masivul Tâmpa, dar și ca un punct de pornire către satele săsești și cetățile dacice, cum ar fi Sighișoara, inclusă în Patrimoniul UNESCO. National Geographic recomandă Brașovul alături de alte cinci destinații europene din Italia, Suedia, Irlanda, Scoția și Bosnia Herțegovina.
Specialiștii în turism anticipează că această recunoaștere va atrage mai mulți turiști în timp, contribuind la creșterea popularității regiunii pe scena turistică globală.
Raluca Mureșan, specialist în turism,pentru Știrile ProTV: „Efectele nu se vor simți imediat. Nu e ca și cum vor veni foarte mulți turiști după ce au citit acest articol, dar e bine să fie precum o sămânță care este plantată în mintea lor. Va încolți, și la un moment dat își vor face planuri să vină în țara noastră”.
Brașovul și Transilvania intră în concurență cu cele mai interesante locuri de pe planetă. Topul National Geographic îi poartă pe cei pasionați de călătorii prin toate colțurile lumii, de pildă în Guatemala, Groenlanda, Noua Zeelandă și Senegal.
Pe de altă parte, conform Indexului de Atractivitate Urbană, realizat de Institutul pentru Orașe Vizionare (IOV), Brașovul reprezintă cel mai atractiv oraș din țara noastră, atât pentru mutarea definitivă, cât și pentru locuirea temporară.
Aici există numeroase atracții turistice, iar cei care nu sunt adepții traseelor turistice, se pot bucura de aerul curat, dar și de mâncarea bun. Vizitatorii au la dispoziție numeroase restaurante din care să aleagă.
„Acest rezultat este în acord cu concluziile Indexului de Performanţă Urbană, bazat pe date obiective, lansat de noi în luna iunie, care a evidenţiat că divertismentul are cea mai mare importanţă relativă în performanţa unui oraş.
În noul Index de Atractivitate Urbană, bazat pe percepţiile publicului, s-a confirmat aceeaşi tendinţă: opţiunile de petrecere a timpului liber au cea mai mare importanţă relativă în percepţia atractivităţii unui oraş”, a dezvăluit Florian Filat, director executiv al Institutului pentru Orașe Vizionare, citat de Agerpres.
Testul ce-ți arată care e riscul de deces în următoarele luni. Ne este vorba de…
Michel de Nôtre-Dame, cunoscut sub numele de Nostradamus, și-a publicat lucrarea „Profețiile” în 1555, o…
Horoscop 22 noiembrie 2024. ZODIA care are parte de o schimbare. Gemeni: astăzi, s-ar putea…
Un obicei simplu îmbunătățește sănătatea cognitivă și întinerește creierul. Timpul ne ajunge din urmă pe…
Potrivit unui nou studiu realizat de cercetătorii de la Universitatea Loughborough, publicat în revista Temperature,…
Astrologii prezic un sfârșit de an încărcat de oportunități pentru un număr restrâns de privilegiați.…